Cercetătorii au confirmat în numeroase studii că există diferențe emoționale între băieți și fete, încă de când sunt bebeluși. Tu le cunoști? Hai să le descoperim împreună!
Pune un băiețel și o fetiță față în față și mai mult ca sigur vei observa că fetita va fi în căutarea unui chip la care să se uite, în vreme ce ochișorii băiețelului vor fi atrași de ceva în mișcare. Aceasta ar fi doar una dintre diferențele dintre sexe, multe dintre acestea manifestându-se chiar înainte ca micuții să se fi născut.
Începând chiar cu momentul nașterii, cel mai adesea diferențele de natură fizică sunt pregnante între băieți și fete. Astfel, fetele sunt mai micuțe decât băieții, mai exact lungimea și greutatea fetelor înregistrează valori mai mici decât cele ale băieților. Dar diferențele nu se opresc aici.
„Sistemul osos al fetelor este mult mai matur, făcându-le mai rezistente la agresiunile externe de genul loviturilor sau căzăturilor”, a observat Kimberly Parker, expert în cadrul Centrului de sănătate a copiilor din Atlanta (SUA).
Potrivit specialistului, băieții sunt mult mai vulnerabili din punctul de vedere al rezistenței fizice decât fetele în primul an de viață. Poate și din cauza faptului că sunt mult mai activi fizic decât fetele pentru că sunt mult mai agitați, au mișcări haotice, necontrolate și le place să lovească.
Lori Harasem, mama a doi băieți și o fată, din Alberta, Canada, a observat diferențe considerabile, notate de specialiștii care și-au propus să studieze aceste diferențe între sexe. Mămica a observat că băieții ei au început să meargă și să se cațere mult mai repede decât fata, în schimb, a fost nevoită să apeleze la un specialist logoped pentru că cei doi micuți au manifestat întârzieri de vorbire. Pe de altă parte, Lori Harasem a precizat că fiica sa, în vârstă de 18 luni, chiar dacă nu a mers foarte repede și nici nu era atrasă de ideea de a se cățăra la fel ca și fratii ei, când a fost evaluată de logoped, acesta a precizat că evoluează foarte bine din punctul de vedere al performanțelor vorbirii.
Într-un alt studiu al specialiștilor americani, s-a evidențiat faptul că băieții și fetele experimentează diferit simțurile. Scanările creierului la bebelușii băieți și fete au scos în evidență peste 100 de diferențe între creierul unui băiat și cel al unei fete.
Adie Goldberg, coautor al cărților „It’s a Boy!” și „It’s a Girl” spune că bărbații și femeile demonstrează diferențe în privința senzitivității la forme, sunete, mirosuri și atingere încă din primele zile de viață. Specialistul susține că, la atingere cel mai senzitiv băiat dintr-o maternitate este cu mult mai puțin senzitiv decât cea mai puțin senzitivă fetiță.
De asemenea, bebelușele par mult mai capabile de a percepe diferențele de culoare și de textură decât băieții. Acesta pare a fi motivul pentru care fetele preferă de obicei jucării cu textură, precum păpușile cu hăinuțe și păr. Fetele pot, de asemenea, să diferențieze chipurile și se pare că preferă, altor activități, să examineze chipuri umane. Mai mult, cercetătorii au observat că bebelușele, chiar din primele șase luni de viață, devin mult mai sociabile decât băieții și dispuse să relaționeze cu oamenii din jur, dar au și capacitatea de a recunoaște mai ușor fetele familiare. Se pare că fiecare sex are punctele sale tari și punctele sale slabe. Băieții par mult mai abili în a identifica locurile, direcția și viteza cu care se mișcă lucrurile în jurul lor. De aceea băieții ar prefera acele jucării care se mișcă, cum sunt trenurile, camioanele, mașinile sau avioanele.
În jurul vârstei de doi ani, băieții sunt capabili să vadă la distanțe mai mari decât fetele, dar nu înregistrează aceeași performanță în privința capacității lor de a distinge detaliile. Una peste alta, băieții preferă mișcarea mecanică celei umane și au capacitatea de a o înțelege mai repede decât fetele. Oamenii de știință au concluzionat practic că există diferențe de „construcție” a creierului între băieți și fete. Ca rezultat, băieții și fetele procesează diferit informațiile, le percep diferit și, în final, răspund diferit la acestea. Aceste diferențe temperamentale influențează alegerea jucăriilor, mișcarea și stilul de joacă.
Unele dintre diferențele fizice între sexe implică, chiar starea de sănătate în general. Pediatrii americani au observat că fetele sunt mai sănătoase decât băieții, la modul general, în copilărie. Mai mult, fetele care s-au născut prematur par a se descurca mult mai bine și au o evoluție mai bună și mai rapidă decât băieții născuți prematur. Băieții sunt mai expuși riscului de a fi spitalizați în copilărie pentru bronșiolite sau astm.
Și stilul de viață și de alimentație este diferit în funcție de sexe. Studiile care au monitorizat familii ce aveau atât băieți, cât și fete, și care au făcut efortul de a-i trata la fel, au evidențiat că existau diferențe destul de mari între acești copii ca și comportamente, preferințe și obiceiuri. Băieții par a fi mai mâncăcioși și mai activi decât fetele, manifestând în plus abilitățile sociale și emoționale diferite.
Nu în ultimul rând, cercetătorii au demonstrat de-a lungul timpului diferențele dintre fete și băieți în abordarea procesului de învățare. Băieții folosesc un sistem de gândire deductiv sau „de sus în jos” și par a se îndrepta de la principiile generale către cele concrete, mai ușor decât fetele, care merg mai ușor de la concret la abstract și sunt mai apte să dea exemple ale unui concept. În termeni de limbaj, fetele tind să folosească mai mult limbajul uzual, de zi de zi, băieții preferând coduri, anagrame, jargon. Poți mai degrabă să-i atragi atenția unui băiat, adresându-i-te cu „pune C35-ul în 642” și va fi mult mai interesant decât dacă i te adresezi cu „Te rog, strânge lucrurile”.
Este deja un fapt demonstrat că fetele sunt mai bune confidente, ascultătoare decât băieții. În conversație, băieții au nevoie de dovezi clare ca să susțină o afirmație. Băieții au nevoie de spațiu personal mai mult decât fetele. Dacă un băiat are nevoie de mai mult spațiu la o activitate, fetele pot privi acest lucru ca pe o nepolitețe, lipsă de control. Băieții au mai multă nevoie de mișcări largi decât fetele pentru a fi capabili să controleze comportamentul impulsiv. Ce poate fi perceput ca „hiperactivitate” poate fi, de fapt, numai nevoia imediată de mișcare.