Este bine sau nu să-ți lași copilul mai mic în grija celui mai mare?

Din anumite motive, unii părinți decid să-și lase copiii nesupravegheați acasă, cu ideea că ”cel mare va avea grijă de cel mic”, chiar dacă cel mare nu are nici 10 ani împliniți. Astfel de situații se pot termina grav, iar uneori chiar tragic. Când vine vorba despre a-și lăsa copilul mai mare să aibă grijă de cel mai mic, părinții trebuie să țină cont de acest fapt: copilul mai mare nu trebuie să fie părinte pentru cel mic. 

Chiar dacă este foarte bine să-l responsabilizați pe acesta să aibă grijă de cel mic, pentru anumite intervale mici de timp, aveți însă grijă să stabiliți o limită: copilul mare nu trebuie să aibă preocupări care să-l transforme în părinte. Spre exemplu, să lăsați un adolescent să-și supravegheze fratele/sora mai mic/mai mică pentru mai multe ore, de mai multe ori pe săptămână, poate fi ceva copleșitor.

Spre exemplu, să lași un copil de 7 ani să aibă grijă de unul de 4 sau 5 ani poate fi foarte riscant, în condițiile în care cel de 7 ani nu este capabil să conștientizeze faptul că trebuie să fie atent la cel mai mic. În plus, curiozitatea și cheful de joacă specifice vârstei îl vor determina să-și facă alte ocupații decât grija de fratele/sora mai mic/mică, lucru care poate conduce la apariția unor accidente nedorite.

De altfel, s-a estimat că ideal este, dacă vrei să-ți lași copilul mai mare să aibă grijă de cel mai mic, diferența de vârstă dintre ei să fie astfel încât cel mare să fie deja adolescent (ideală ar fi o diferență de vârstă de 10-12 ani).

Nu luați decizia de a-l lăsa pe copilul mai mic în grija celui mai mare

Consultați-vă cu copilul mai mare, întrucât în mod sigur nu vreți să-l privați de ceea ce are încă: bucuria de a fi copil. Totodată, gândiți-vă și că un copil ajuns la adolescență are, pe lângă obligații școlare tot mai mari și un program personal. Obligându-l să stea prea mult/prea des cu copilul mai mic îl veți priva de acestea, iar el poate dezvolta resentimente atât față de voi, părinții, cât și de fratele/sora mai mic/mai mică.

Tot în legătură cu acest aspect, nu uitați să-l întrebați pe copilul mai mare dacă se simte în stare să aibă grijă de copilul mai mic, dacă știe că poate reacționa cum trebuie în situații de urgență. Oferiți-i întotdeauna o alternativă, nu-l forțați să se implice în ceva de care poate nu este capabil!

În concluzie, ne explică experții, ideal este să ne străduim să găsim un echilibru între a ne responsabiliza și a ne familiariza copiii mai mari cu grija față de frații/surorile mai mici și în a le lăsa libertatea de a avea un program, de a se bucura de adolescență.

Nu trebuie nicicând să uităm că ai noștri copii sunt în primul rând responsabilitatea noastră, că cei mai mari nu au nicio vină pentru că noi am decis să mai avem un copil sau mai mulți și că nu trebuie să-i stresăm cu prea multe responsabilități încă de la vârsta adolescenței. Atât copiii mai mici, cât și cei mai mari, au nevoie în egală măsură de dragostea, atenția și de protecția noastră, astfel încât să se dezvolte armonios, iar relațiile din familia noastră să devină cât mai solide și mai frumoase.