Cum îi analizează copiii pe adulți și cum iau decizii în funcție de asta

Cât de important este chipul unei persoane, atunci când ne formăm o primă impresie despre aceasta? Cercetătorii au arătat că, atunci când întâlnim un necunoscut, îl judecăm instantaneu după trăsăturile sale faciale. Astfel, ne putem face o părere care nu este justificată de altceva decât de aspectul general, de senzația de competență sau dominare, de încredere sau neîncredere pe care ne-o dă cineva. Ulterior, această senzație se schimbă, pe măsură ce cunoaștem acea persoană. Dar tendința de a judeca un om după trăsăturile sale faciale este înrădăcinată în mentalul nostru încă de la vârste foarte fragede. Un copil de cinci ani analizează deja un adult după chip și alege cum să reacționeze în funcție de această apreciere inconștientă a trăsăturilor faciale.

De timpuriu, copiii se uită la noi și ne analizează. Nu în mod conștient, ci pe baza unor prejudecăți automate, care funcționează și la noi, adulții. Trăsăturile faciale sunt cheia acestei analize, adesea destul de pripite și nu prea îndreptățite. Doar pentru că o persoană are ochii mai depărtați sau mai apropiați, sprâncenele mai mult sau mai puțin conturate ori buzele mai subțiri și strânse, putem trage concluzia că este de încredere sau nu, că este un om simpatic, pe care să te bazezi sau, dimpotrivă, cineva cu care nu prea vrei să ai de-a face.

Diferite studii au arătat că percepția trăsăturilor faciale influențează modul în care judecăm oamenii și așteptările pe care le avem de la o persoană. Aceste aprecieri instantanee pot afecta modul în care ne purtăm cu persoana respectivă. De exemplu, aceste estimări inconștiente pot influența procesul de angajare, modul în care votează oamenii sau chiar deciziile juraților. La rândul nostru suntem judecați după aceleași criterii, astfel încât cel din fața noastră poate trage o concluzie rapidă- și eronată- în ceea ce ne privește. Așa se face că unele relații nici măcar nu ajung să se dezvolte, pentru că ne lăsăm influențați de prima părere- sau, mai precis, de primele prejudecăți. La copii, acest proces este și mai pronunțat, pentru că ei nu au încă posibilitatea de a face o estimare matură asupra realității. De aceea, pot reacționa în moduri neașteptate, precum respingerea anumitor persoane sau o senzație de anxietate, doar pentru că ceva din chipurile respective nu le trezește încrederea. Până de curând, reacțiile determinate de trăsăturile faciale ale unei persoane au fost studiate doar la adulți. Recent, astfel de studii s-au extins și la copii. 

Copiii ne judecă după trăsăturile faciale, arată studiile

Un studiu publicat în cadrul Developmental Psychology Journal arată că, încă de la cinci ani, copiii îi judecă pe adulți în funcție de trăsăturile lor faciale. Cercetătorii au realizat figuri animate pe computer, care arătau de încredere sau nu, dominante sau submisive, competente sau incompetente. Când au arătat aceste chipuri digitale copiilor, participanții la studiu au avut tendința de a considera fețele care păreau de încredere, dominante sau competente ca fiind "bune", în vreme ce celelalte au fost evaluate ca "rele". În continuare, cercetătorii au folosit fețe mai puțin stereotipe, cu trăsături mai subtile. Ei au demonstrat că așteptările copiilor sunt influențate de modul stereotip în care judecă un chip. Astfel, chipurile stereotipe sunt considerate de către copii ca fiind asociate cu acțiuni stereotipe. Spre exemplu, fețele "dominante" au fost considerate de cei mici ca fiind ale unor persoane care "rezolvă lucruri grele".

"Acest lucru arată că, încă de la grădiniță, copiii folosesc aparențele faciale pentru a-și defini așteptări legate de comportamentul celorlalți.", arată Tessa E.S. Charlesworth, cercetător la Harvard University.

Astfel, copiii de trei-patru ani evaluează "caracterul" unei persoane în funcție de trăsăturile faciale, în vreme ce după cinci ani copiii estimează atât firea cât și comportamentul persoanei, în funcție de chipul acesteia.

Copiii pot dobândi abilitatea de a citi expresiile faciale

În loc de a analiza rapid o persoană și de a se comporta cu aceasta după prejudecăți inconștiente și stereotipuri, copiii - ca și adulții - trebuie învățați mai degrabă ce ascund diferitele expresii emoționale și cum să "citească" starea și sentimentele unei persoane după limbajul non-verbal al acesteia. O astfel de deprindere amplifică inteligența emoțională a copilului și-i oferă un avantaj adaptativ important. Astfel, unele cercetări au arătat că acei copii care au abilități bune de a decodifica expresiile emoționale ale oamenilor pot fi mai populari în mediul școlar, se pot descurca mai bine în relațiile cu ceilalți și chiar pot obține rezultate academice mai bune.

Sursa