De cele mai multe ori, dacă sunt întrebați de cei mici de unde apar copiii, unii părințîi aleg să le prezinte o lecție de anatomie sau folosesc metafore care sugerează întâlnirea dintre celulele reproducătoare, iar alții spun că l-a adus barza și schimba subiectul. Este important să nu evitam această întrebare, deoarece copilul va simți că nu vrem să îi răspundem și se va întrebă de ce.
În niciun caz nu schimba subiectul și nu minți!
Dacă te eschivezi, copilul tău nu va ști dacă este ceva rușinos sau a întrebat ceva rău. Se va simți vinovat fără să știe de ce, iar în mintea lui se va crea un spațiu gol acolo unde ar fi trebuit să fie o explicație, o reprezentare oferită de părinți, acolo unde ar fi trebuit ca ei să iasă în întâmpinarea curiozității sale, prin cuvinte. Anume acest spațiu gol, lipsit de cuvintele părinților, se va umple cu ideile și reprezentările copilului provenite din discuțiile cu colegii de la grădiniță, filme, etc. Aceste reprezentări pot fi false, inadecvate și generatoare de anxietate pentru copil.
Sfat: chiar dacă nu îi poți oferi un răspuns pe loc, din diverse motive, fie că te-a luat prin surprindere, e târziu, ți-e foame sau ai altceva de făcut, nu îl alunga! Spune-i că veți vorbi despre asta mai târziu, însă nu menționa când anume.
Cum și ce îi răspunzi?
Nu este deloc simplu să descrii un fenomen destul de complex, anatomic, biologic, existențial sau de alt gen și să îl pui în propoziții cât mai simple. Până la urmă, dragostea pentru copilul tău te va învăța și asta.
Ai putea să îl întrebi cum și ce crede el despre nașterea lui. Astfel, micuțul îți poate oferi o mică pistă de plecare pentru ca tu să formulezi un răspuns cât mai adecvat înțelegerii lui. În primul rând, este importantă reprezentarea ta cât și a soțului tău despre cuplul vostru și despre nașterea lui. În al doilea rand, tu trebuie să cunoști și să îți reprezinți corect răspunsul în minte.