Copiii înțeleg destul de devreme care este însemnătatea banilor. Atunci când luăm copilul cu noi la magazin, el vede că părinții îi dau casieriței o hârtie – adică banul, aceasta oferă în schimb ceea ce cere părintele. Și copilul vrea ceva pentru el de la magazin. Însă, mama îi spune ”Nu sunt bani”. Uite anume aici apare acea dorință de a avea bani.
Când se poate vorbi despre furt
Furtul este o faptă conștientă. Ea presupune și un motiv, planificare și acțiune. Pentru un copil de vârstă preșcolară, aceasta este o combinație mult prea complicată chiar dacă la această vârstă copii sunt foarte diferiți: mofturoși, răutăcioși, încăpăținați, deștepți și vicleni. Important, ei încă nu conștientizează pe deplin negativismul faptelor lor. Așa că, chiar dacă un copil de vârstă preșcolară, cu regularitate, ia bani fără voie, aceste acțiuni nu pot fi calificate drept furt. Este o formă greșită de comportament și care poate fi corectată. Nu puteți lăsa asta cu gândul că ”va trece”. Însă, este necesar să reacționați corect. Despre asta, ceva mai târziu.
Dacă, însă, ia bani fără a întreba părinții, elevul claselor primare, trebuie să fie clarificate motivele acestui comportament și întreprinse măsuri. La această vârstă copiii sunt mult mai vulnerabili decât la alte etape de vârstă, respectiv, părinții trebuie să manifeste răbdare și tact în această problemă.
Dacă furtul banilor se produce atunci când copilul este la vârsta adolescenței, abordarea problemei trebuie să fie serioasă și categorică. În acest caz, justificări nu mai pot exista. Chiar dacă s-a întâmplat pentru prima dată, acesta este un semnal de alarmă pentru părinți: ”Ceva nu a mers cum trebuie în procesul educațional”.
Așa deci, despre furtul banilor ca fenomen vom vorbi din perspectiva a trei cazuri, când este vorba despre adolescenți și, în unele situații, despre elevii claselor primare.
Motivul hoției
Motivele pentru care copilul decide să fure bai pot fi diverse și neașteptate. După cum denotă practica, pentru fiecare vârstă sunt caracteristice anumite motive.
La vârstă școlară, motivele sunt următoarele:
Copilul nu știe că nu se poate să ia fără permisiune lucruri străine și bani. Până la vârsta de trei ani, copilul nu delimitează încă ceea ce este al lui și ceea ce nu-i aparține, de aceea ”totul este al lui” și ”el are dreptul la tot”. În acest caz, părinții trebuie să-i povestească copilului, să-l învețe să delimiteze lucrurile sale de cele străine, să-l învețe să întrebe înainte de a lua ceva ce nu-i aparține, să întrebe maturii, copiii și chiar rudele, pentru că este vorba despre lucruri care aparțin altcuiva. Totodată, este important să respectați și drepturile copilului. Jucăriile, cărțile și tot ceea ce ați cumpărat pentru el îi aparțin în totalitate. Dacă încălcați spațiul său privat, asta înseamnă că-i permiteți să ia fără voie lucruri străine. Respectiv dacă el înțelege noțiunea de ”AL MEU”, copilul aleargă strigând dacă ați avut neatenția să vă așezați pe scaunul lui sau să-i luați jucăria. Și aici, părintele minune începe să și numească copilul ”ce faci, zgârcenie?”. Cum credeți: cum se simte copilul în acest moment? El nu are voie să ia crema mamei, undița tatei, părinților, însă, li se permite orice? Nu este corect așa! Fiți un exemplu de urmat: cereți permisiunea copilului înainte de a lua un lucru ce-i aparține (jucărie, masă, creion – toate sunt ale lui și nu contează cât ați achitat pentru ele).
A doua cauză posibilă pentru care copilul a luat bani fără voie – dorința puternică de a avea ceea ce nu are, în timp ce Ecaterina, Maria și Mihai au. Din nou, trebuie să-i explicați copilului că nu este obligatoriu să aibă ceea ce au alții. Îi puteți cumpăra acest lucru, însă, asta nu-i va forma copilului respectul de sine și capacitatea de a fi independent. Propuneți-i ceva în schimb dar nu un lucru absolut identic, un lucru de un cu totul alt caracter. De exemplu, să mergeți la circ, să mergeți pe vas împreună cu toată familia. Este cel mai simplu să-i cumpărați o jucărie. Este mai greu să găsiți timp pentru copilul dumneavoastră minune. Dacă copilul, totuși, insistă, cumpărați-i această jucărie, dar demonstrați-i atitudinea față de alegerea pe care a făcut-o.
Simpla dorință de a avea ceva, atunci când copilul simte insuficiență de atenție, atitudine incorectă. De exemplu: băiețelul are 2,5 ani. Părinții, cu toată familia (mama, tata și 2 surori) au plecat la odihnă pentru o săptămână, iar el a rămas cu bunica pentru că părinții își făceau griji de genul: ”cum va suporta zborul, cum se va putea adapta la noile condiții climaterice”. Copilul a strâns toate jucăriile din grupă într-un singur pachet și le-a pus în dulăpiorul lui. Pentru un copil, jucăriile, banii sau oricare alt lucru – toate au aceeași valoare: posesia. Deja la patru ani el ascundea bomboanele pe care le lua din dulăpioarele copiilor. În cazul dat a fost de folos discuția părinților cu copilul și atenția ulterioară sporită asupra comportamentului lui
Al patrulea posibil motiv – dorința de a avea o putere care să genereze bani. Dacă în familie se acordă prea multă atenție banilor, scara valorilor copilului se formează în favoarea bunurilor materiale, cel mai probabil, în direcția – bani pentru bani. Aceasta nu este tocmai o abordare sănătoasă în ceea ce privește
educația copilului. Pentru că dacă veți avea nevoie de ajutor sau, pur și simplu, un cuvânt de dragoste din partea copilașului dumneavoastră, el va cere bani pentru asta.
Protestul împotriva unui număr prea mare de interdicții. Banii îi conferă un oarecare sentiment de libertate.
Pentru elevii claselor primare pot exista următoarele motive:
- Aceeași dorință de a avea ceea ce au alții.
- Protestul împotriva unui număr prea mare de interdicții.
- Dorința de a avea o putere, care, în opinia lui, generează bani.
- Ne repetăm: așa se întâmplă în cazul unei educații greșite.
Se mai adaugă următoarele motive:
Dorința de a-i face un cadou unui om apropiat. Un copil, la această vârstă, atunci când comite asemenea faptă nu se gândește la faptul că nu este voie să ia bani fără permisiune. După care urmează dezamăgirea: ”am vrut să fie cum mai bine și încă am fost pedepsit”.
Dorința de răzbunare. De multe ori, elevii claselor primare pun la cale diverse neplăceri pentru cei care i-au supărat cu ceva. Ca variantă – să ia un lucru necesar, important (nu contează, unicul pix pentru scriere sau banii pentru prânz).
Dorința de a se manifesta pe fundalul celorlalți copii: ”iată eu am bani, eu sunt mișto, pot să cumpăr ce-mi doresc”.
Sau, dimpotrivă, dorința de a nu fi la coadă: ”alți copii, întotdeauna, au bani de buzunar, de ce eu trebuie să sufăr pentru că mama și tata consideră că nu este cazul să-mi dea și mie (sau câștigă puțin)”.
Pentru adolescenți, ultimele două cauze sunt de bază.
Care trebuie să fie reacția dacă copilul ia bani fără voie
Regula de bază în procesul de educare al copilului: prevenirea unui posibil comportament incorect al copilului. Lucrurile trebuie să înceapă de la discuții, lecturarea poveștilor educative, educația economică a copilului chiar din momentul în care el începe să înțeleagă esența cuvântului ”bani”. Copilul trebuie să AIBĂ PROPRII SĂI BANI pe care învață să-i gestioneze deja la vârsta de 3-4 ani.
Mama și tata îl ajută să facă acest lucru: stabilesc prioritățile (ce este important și necesar la ora actuală), îl învață pe copil raționalitatea (cum să aleagă achiziția și să calculeze sursele financiare pentru ceea ce-și dorește și ce-și poate permite, reieșind din suma de care dispune).
Dacă, însă, s-a întâmplat ce s-a întâmplat trebuie să reacționați.
În primul rând, trebuie să clarificați motivul care l-a determinat să facă asta. Uneori o discuție este suficientă, să-l înțelegeți, susțineți și să-l orientați în direcția bună. Această abordare este eficientă în cazul copiilor care au comis o asemenea faptă pentru prima dată, care sunt sensibili, capabili să se autoevalueze și să reflecte asupra faptelor comise.
Pentru alții sunt necesare acțiuni mai profunde:
Se iau banii din locurile vizibile și accesibile.
Pedepse prin acțiune: copilul trebuie să câștige banii pe care i-a luat. De exemplu, să spele podele, să spele haine, să gătească cina – adică să facă munca care nu intră în obligațiile lui.
Aflați care este cercul de prieteni cu care comunică copilul dumneavoastră și poate pentru o perioadă măcar încercați să-l rupeți de acolo, inventați o călătorie, înscrieți copilul în anumite secții de creație sau sportive.
Atunci când discutați cu copilul trebuie să identificați interese și puncte de tangență comune: ia bani, are nevoie de ei. Nu este cazul pur și simplu să ii oferiți. Să găsească o modalitate să-i câștige. Astăzi, în timpul tehnologiilor, acest lucru este posibil: organizarea master-classelor la un anumit subiect, în baza a ceea la ce se pricepe bine, să confecționeze ceva util și să vândă marfa, tehnologiile on-line ș.a.m.d. sau, pur și simplu, vă poate ajuta prin gospodărie, să obțină note bune și performanțe la școală.
Dacă, însă, constatați că nu puteți face față situației, adresați-vă unui specialist după ajutor – psihologul pentru copii.
NICIODATĂ, ÎNSĂ, NU RIDICAȚI MÂNA ȘI NU STRIGAȚI SAU AMENINȚAȚI COPILUL. ESTE ABSOLUT INUTIL.
