Dacă micuțul tău pare a fi mereu obosit, nu are poftă de mâncare și se confruntă cu o lipsă de concentrare, s-ar putea ca aceste simptome să apară din cauza lipsei de fier în organism. Acest mineral este esențial pentru sănătatea și dezvoltarea micuților.
Bebeluşii se nasc cu o rezervă de fier, care le ajunge pentru primele 6 luni de viață. După aceea, copiii au nevoie de 8 ori mai mult fier decât adulții pentru a se dezvolta armonios. Lipsa fierului împiedică oxigenarea țesuturilor organismului, proces care afectează funcțiile vitale şi care poate provoca probleme de sănătate. Anemia este una dintre afecțiunile de care suferă copiii care au carențe de fier.
În medie, copiii au nevoie de aproximativ 7-10 mg de fier în fiecare zi, în funcție de vârstă. De aceea, alimentația copiilor trebuie să fie diversificată şi bogată în alimente care conțin acest mineral.
Fierul se absoarbe mai bine dacă este combinat cu produse bogate în vitamina C.
”Alimentele bogate în fier adaugă un plus de echilibru în dezvoltarea organismului și îl ajută să facă față provocărilor zilnice.Totodată, cel mic își va îmbunătăți performanțele școlare, deoarece fierul este unul dintre acele minerale care contribuie la optimizarea capacităților cognitive. Alegerea unei diete bogate în substanțe nutritive alimentare, adaptată pentru fiecare etapă de vârstă pe care copilul o parcurge, poate preveni apariția anemiei și a unor probleme de sănătate mult mai grave.”, susține Nicoleta Tupiță, specialist în nutriție.