Dacă ai devenit recent părinte și te afli la început de drum alături de bebelușul tău, știi probabil, din instinct, că este obligatoriu să te joci cu el. Astfel, chiar din luna a doua de viață, trebuie să începi să-ți programezi, măcar la o anumită oră din zi, un interval de timp pe care să îl aloci jocului, iar bebelușul tău să se bucure de toată atenția ta. Chiar începând de la această vârstă fragedă, jocul este extrem de important pentru el, pentru că îl ajută să-și sporească îndemânarea, să-și dezvolte puterea de concentrare și imaginația. Iată ce tipuri de jocuri și jucării sunt cele mai potrivite pentru fiecare etapă din viața bebelușului tău.

mamaplus

1. Etapa cuprinsă între 2-4 luni și jocul cu sunete și culori 

În această perioadă, după ce se trezește sau după ce mănâncă și, în principal, după-amiaza, bebelușul începe să dea primele semne că are nevoie de atenție și de compania ta. Vei observa că este foarte atent la tot ce se întâmplă în jurul lui și îi place să observe obiectele în culori vii sau care se mișcă. Ca să îi satisfaci aceste nevoi, ocupă-i atenția cu tot felul de jucării, cum ar fi inelele sau bilele sunătoare, figurine care scot sunete plăcute, jucării colorate din cauciuc (inclusiv pentru baie), mingii colorate sau alte obiecte colorate suspendate pe marginea de sus a laturilor patului, însă nu deasupra capului, ci în dreptul mâinilor. Jucăriile potrivite de acest tip îl vor ajuta să îşi dezvolte abilitatea de a-şi coordona mişcările cu vederea, ceea ce se întâmplă atunci când întinde mâinile pentru a ajunge la jucării. În afară de aceste tipuri de jucării, poți să îi faci chiar și tu o ghirlandă cu cartonașe colorate pe care să o instalezi lângă pat.

2. Etapa 4-9 luni și activitățile care implică un prim contact motric cu jucăriile 

Aceasta este etapa în care bebelușul învață să apuce lucruri și va începe să caute noi forme de joc. În general, acum începe să pipăie obiectele, să le ia în mâini, să le strângă, să le arunce și să le apuce din nou. Își mută jucăriile peste tot, însă îi place și să le combine. De exemplu, își dorește să suprapună cuburi, să pună paharele de plastic unul în altul sau să pună toate jucăriile într-o cutie goală pe care tu trebuie să i-o pui la dispoziție. Va fi atras, în continuare, de jucăriile cu care s-a jucat până la această vârstă, cum ar fi cele care scot sunete, fiind preocupat, în general, de orice activitate pe care o poate face cu mâinile. De fapt, o să-l vezi cum dă dovadă de o seriozitate ieșită din comun și de perseverență față de aceste activități, nu doar dintr-un exces de energie sau din plăcerea de a acționa, ci și datorită unor trăiri speciale. Specialiștii consideră că este vorba despre faptul că jocul și atmosfera familiară îi produc cu adevărat plăcere.

3. Etapa 9-12 luni și jocurile care implică mișcare

Spre sfârșitul perioadei de sugar, îndemânarea sa este în creștere. Chiar până să împlinească un an, are deja capacitatea să urmărească ce se întâmplă cu jucăriile și să se bucure de cele care se mișcă și pe care le poate trage după el, cum ar fi animalele cu roți. Tot în această perioadă va aprecia foarte mult jucăriile mari, pe care se poate urca și se poate juca sau cu care se poate deplasa. În continuare, va iubi să combine jucăriile și să construiască, spre exemplu, o piramidă din cuburi. Și spre bucuria ta, vei vedea că îi face plăcere nu doar să-și scoată toate jucăriile din sertar, ci și să le pună la loc. Atunci când se află în aer liber, mai ales vara, activitatea sa preferată va fi jocul cu apa și cu nisipul, de care va fi captivat și pentru care va trebui neapărat să îi procuri un set de jucării din plastic care să cuprindă o găleată, o lopată, o greblă, o sită etc. Și tot până la 12 luni, va începe să fie interesat de cărți simple, cu desene colorate.

Sursa