Subiectul alăptării în public este atât de controversat, încât de fiecare dată când se vorbește despre asta, părerile părinților sunt împărțite. În timp ce unele mame spun că alăptatul este un proces fiziologic absolut normal și necesar, de partea cealaltă sunt cei care consideră că alăptatul în public ar trebui restricționat în zone intime. Dar, acestea sunt părerile părinților de pe forumuri și grupurile de parenting de pe rețelele sociale. Ce părere are un specialist în neonatologie despre alăptatul în public, află în cele ce urmează.

”Sânul mamei e curat (presupunem că mama face duș, nu?), mama nu are nevoie să se spele pe sâni de fiecare dată când alăptează. Are și ea anticorpii ei. Nu există riscuri legate de sănătate atâta timp cât se respectă de către mamă regula spălării mâinilor. Riscuri ar putea apărea cel mult atunci când în jurul nostru există persoane cu educație precară. Altfel, alăptarea în public este o metodă bună de a liniști copilul.”, susține medicul neonatolog Raluca Teodosiu.

Până la urmă, mamele care își alăptează copilul în public, o fac strict pentru binele micuțului și nu au alte motive ascunse sau intenții exhibiționiste. Societatea ar trebui să conștientizeze faptul că un bebeluș trebuie hrănit atunci când îi este foame, iar laptele praf nu este o soluție, pentru că doar laptele matern oferă toți nutrienții de care are nevoie copilașul.

Potrivit medicului ginecolog Cristina Ipati, alăptatul este un proces necesar și firesc în cazul în care bebelușului îi este foame. Un sugar nu îşi poate stabili un program fix de masă, iar nevoia vitală de hrană trebuie să-i fie satisfăcută atunci când o cere.

”Societatea în care trăim nu este încă destul de educată în această direcţie, motiv pentru care unii oameni văd în acţiunea de alăptare un gest marcat de obscenităţi. Totuși, trebuie să luăm în calcul publicul care asistă și locul unde se petrece acțiunea. Sunt rezervată față de situațiile în care unele mame îşi descoperă mai mult decât ar trebui sânul de la care hrănește copilul, mai ales când piciul are peste 1,5 ani și mănâncă cu întreruperi, dezlipindu-se de la piept și acesta rămâne dezgolit până revine”, a declarat Cristina Ipati, medic ginecolog la Spitalul Clinic Municipal nr.1.

Medicul a mai menționat că începând cu vârsta de un an și jumătate, alăptarea nu mai trebuie făcută la cerere. Recomandarea este să existe un program bine stabilit de mâncare. 

În Republica Moldova, unele localuri au decis să amenajeze spații prietenoase pentru alăptare, demonstrând astfel o responsabilitate socială corporativă și o inițiativă inovativă.

Potrivit studiului MICS (2012) în Republica Moldova doar 36% din copii sunt alăptați exclusiv în primele 6 luni de viață, jumătate din copii (48%) sunt alăptați continuu până la vârsta de 1 an, și doar 12% - alăptați continuu până la vârsta de 2 ani.