mamaplus

Dacă la 6 luni bebelușul nu-și poate ține capul ridicat, trebuie să consulți un medic

-
//
01.02.2022

Dezvoltarea fizică a bebelușului începe de la cap și continuă cu restul corpului. Așa cum se dezvoltă sistemul nervos și învață să sugă la numai câteva minute de la naștere, la fel de repede va învăța să-și ridice ușor capul pentru a se hrăni. Este important însă, ca în primele luni, părinții să-i sprijine capul și gâtul, deoarece mușchii din aceste zone nu sunt dezvoltați.

La naștere, capul nou-născutului se susține destul de delicat pe gâtul neechilibrat, fiind mai mare, fapt pentru care apare, automat o o ușoară disproporționalitate în raport cu restul corpului.

Capul unui copil trebuie să se dezvolte pentru a putea susține creierul, acesta fiind motivul pentru care pare a fi prea mare pentru corpul său. De asemenea, bebelușii au mușchii gâtului slab dezvoltați, abilitățile lor motorii fiind în stadiul incipient de dezvoltare. Potrivit specialiștilor, mușchii gâtului se dezvoltă mai rapid de la naștere, bebelușul căpătând abilitatea de a-și duce capul dintr-o parte în alta atunci când aude vocea mamei sau când simte mirosul laptelui matern. Până la sfârșitul primei luni, mușchii gâtului bebelușului vor fi  suficient de puternici pentru ca micuțul să poată roti capul într-o directive sau alta, dar și pentru a susține pentru câteva secunde capul ridicat. Cu toate acestea, el nu va putea  încă să țină capul neajutat.

Mișcările capului

Dezvoltarea mușchilor gâtului este printre cele mai importante achiziții motrice a bebelușului, în primele luni de viață. Odată cu dezvoltarea sistemului nervos, bebelușul reușește să controleze mai bine mișcările capului. Până la vârsta de două luni, micuțul va fi capabil să ridice capul atunci când este așezat pe burtă și să se uite pentru câteva minute în jurul lui.  Specialiștii au constatat că bebelușii vor reuși să-și mențină mai întîi capul ridicat pentru o secundă sau două, însă treptat, cu cât părintele va face zilnic astfel de exerciții, bebelușul își va întări mai bine mușchii gâtului.

La aproape patru luni, mușchii gâtului vor fi mai puternici, bebelușul fiind capabil să-și susțină capul minute bune. Atenție, există copii cărora nu le place să stea pe burtă și refuză să-și ridice capul. Nu vă panicați. Dacă bebelușul menține încordați mușchii gâtului atunci când este ridicat de mâini, totul este în regulă.

Pentru a-l ajuta pe copil să-și fortifice mușchii, poți face exercițiul următor: pune copilul pe pat, întins pe spate. Apucă-l de mânuțe și ridică-l ușor în fund. Exersează ori de câte ori bebelușul se arată interesat și nu este iritat de diverse alte lucruri.

Până la șase luni, bebelușul ar trebui să fie capabil să își susțină singur capul, să îl ridice și să îl țină drept, ba chiar să îl miște înainte și inapoi, fără ajutor.

Când ar fi cazul să te îngrijorezi?

Dacă la șase luni bebelușul nu-și poate tine capul ridicat, trebuie să consulți un medic. E drept, că fiecare copil are ritmul său de dezvoltare, însă menținerea capului până la vârsta de șase luni este o abilitate esențială în evaluarea dezvoltării bebelușului. Evident, că până la această vârstă există semne pe care le poți observa și din care poți deduce că ceva nu este în regulă. Spre exemplu, dacă până la trei luni, copilul nu dă niciun semn că ar fi interesat să-și ridice capul, te poți consulta cu medicul pediatru. La fel, dacă simți că după a doua luna de viață copilul nu te urmărește cu privirea când vorbești, e un semn că ceva nu se întâmplă așa cum ar trebui.