Minunea mică din casa voastră a captat toată atenția celor din jur, iar acum este gata pentru noi provocări, pentru că crește și se dezvoltă cu pași rapizi. Greutatea bebelușului de 3 luni este aproape dubla că cea de la naștere, înălțimea ajunge în jur de 60 de cm, se rotește uneori de pe o parte pe alta și își mișcă mânuțele și piciorușele distrându-se copios.

Unii părinți mărturisesc că se întâmplă ca micuțul de 3 luni să aibă deja un program de somn pe care îl respectă cu strictețe și uneori adulții norocoși se pot bucura și de 6 ore de somn neîntrerupt pe noapte. De asemenea, părinții observă că bebelușul lor are în continuare nevoie de o mulțime de lucruri. Care sunt acestea, află în continuare.

  • La această vârstă, copilul este hrănit doar cu lapte, indiferent că este vorba despre alăptarea la sânul mamei sau de laptele praf. Devine vital că în bucătărie să existe biberoane suficiente pentru nevoile bebelușului (5-6 mese pe zi). Pentru că sânul este bogat în lapte, unele mame se mulg și păstrează laptele în congelator în recipiente speciale, folosindu-l la mesele următoare sau pentru momentele când nu sunt în apropierea copilului;
     
  • În afară de biberoanele utile în diverse situații, un bebe are nevoie și de un sterilizator pe care mămica să-l folosească igienizând astfel perfect obiectele în care este depozitată mâncarea.
     
  • Termosul pentru apă rămâne în continuare cel mai bun prieten al mămicilor pentru că le ajuta să pregătească laptele praf repede, chiar și atunci când îl plimbă cu căruciorul prin parc sau fac shopping. Acesta poate fi folosit mai târziu pentru a păstra alimentele solide la o temperatură optimă, după ce mămica va începe diversificarea (la 6 luni);
     
  • Hăinuțele și încălțămintea sunt lucruri mereu utile, indiferent de vârsta copilului. Dacă în primele luni toți cunoscuții au tot adus pentru micuț o mulțime de astfel de obiecte, treptat mama va fi nevoită să le cumpere singură pentru că bebe crește pe zi ce trece, iar îmbrăcămintea rămâne tot mai mică. Calitatea superioară, materialele sigure, designul modern și rezistența lor sunt câteva criterii de care ar trebui să ții cont;
     
  • Pătuțul trebuie să asigure un somn adecvat contribuind astfel la dezvoltarea fizică și psihică armonioasă a micuțului. Pentru călătorii sau pentru excursiile spontane din timpul săptămânii, părinții ar trebui să cumpere un pătuț pliant. Acesta poate fi folosit și când bebe trebuie să înnopteze la bunici. Ușor de pliat și de transportat, acest produs poate însemnă confortul perfect al copilului;
     
  • Accesoriile pentru pat sunt și ele frumos așezate în dulapul copilului: lenjeriile de pat din bumbac, frumos colorate și confortabile, salteaua comodă, pernuță de care bebe curând va începe să se atașeze;
     
  • Căruciorul continuă să fie în topul obiectelor de care bebe nu se poate lipsi când iese la plimbare. Mulți părinți încep să folosescă port-bebe-ul pentru aceste momente frumoase, petrecute în natură. Așezat la pieptul mamei sau tatălui, copilul va fi ușor de plimbat, iar adulții nu se vor mai plânge că împing căruțul cu o mână, iar cu cealaltă sunt nevoiți să țină în brațe bebelușul curios de tot ce e în jurul său;
     
  • La aceste lucruri se adaugă altele, la fel de importante, ușor de menționat: suzeta buclucașă ce face somnul mai dulce, lampa de veghe care alungă singurătatea și frica de întuneric, produsele de igienă necesare, interfonul sau videofonul de care orice părinte nu trebuie să uite, mai ales când îl lasă pe bebe în grija cuiva.