Cu toate cursurile pentru părinți, aplicațiile, cărțile disponibile pentru ca aceștia să se informeze, pas cu pas, pentru creșterea copilului, tot sunt lucruri pe care le fac greșit. Iată care sunt cele mai comune greșeli pe care le fac proaspetele mămici și pe care pediatrii nu le-ar face niciodată.
1. Degetul în locul suzetei
Pediatrii nu vor recomanda niciodată ca bebelușul să sugă degetul pentru a se calma, atât timp cât există suzeta. Dar sunt multe mămici care nu țin cont de acest lucru. Folosind suzeta sunt șanse mai mici ca aceștia să înghită germeni sau să dezvolte un obicei la care va fi foarte greu să renunțe mai târziu.
2. Citirea manualului pentru folosirea scaunului de mașină înainte de nașterea copilului
CNN scrie că există părinți care așteaptă până în ultima clipă pentru a cumpăra un scaun de mașină pentru nou-născutul lor. Și nu se deranjează nici măcar să citească manualul scaunului după ce îl cumpără. Majoritatea pediatrilor știu că aceștia au nevoie de timp să citească manualul din scoarță în scoarță pentru a se asigura că știu cum să-l instaleze corect.
3. Nu se folosește saltea moale pentru pătuț
Potrivit experților, Academia de Pediatrie a lansat în anii 1990 o campanie „Înapoi la somn” prin care avertiza proaspeții părinți să nu pună bebelușul să doarmă pe spate, pe o saltea moale. În ciuda campaniei mai există unii părinți care nu realizează că salteaua moale nu este o idee bună pentru patul unui bebeluș, iar pediatrii fac tot posibilul pentru a-i informa.
4. Organizarea timpului liber
O mare greșeală pe care o fac proaspetele mămici este să-și supraestimeze timpul liber pe care îl vor avea când se ocupă de bebeluș. Dacă văd în filme că pot amâna anumite activități cred că așa este și în viața reală. Când ai un bebeluș trebuie să-ți revizuiești planurile de zi cu zi pe care le aveai înainte.
5. Mamele cred că pot face totul singure
Unele mame au tendința de a-și asuma prea multe responsabilități atunci când vine vorba de îngrijirea nou-născutului și sunt deranjate atunci când cineva încearcă să le ajute. Ele consideră că nimeni nu face lucrurile în mod corect. Orice pediatru bun știe că, odată cu venirea pe lume a copilului, mama și tata trebuie să facă echipă. Nu este realist să crezi că poți face totul de una singură. Mamele au nevoie și de odihnă, așa că relaxează-te și lasă-i, din când în când, pe ceilalți să te ajute.
6. Ar trebui hrănit la 2-3 ore
Experții subliniază că este ceva normal ca părinții să-l lase pe bebeluș să doarmă mai mult timp între mese, pentru că sunt epuizați și vor să recupereze orele pierdute de somn. Există unii pediatri care susțin că este bine să hrănești copilul la 2-3 ore, mai ales că după naștere pierde în greutate. Dacă se încadrează în parametrii normali de greutate, atunci poți să-l lași să doarmă mai mult. Acest lucru se întâmplă, de obicei, în luna a doua.
7. Cum să-l bați corect pe spate
Potrivit experților, o greșeală pe care mulți părinți o fac în primele două luni de viață a bebelușului este că nu-l bat corect pe spate, după ce a fost hrănit. Iar micuțul nu se poate odihni bine din cauza durerilor de burtică sau vomita. Pediatrii știu că exista mai multe metode de a face acest lucru, dar cel mai ușor este să pui copilul pe piept, cu bărbia sprijinită pe umăr și să-l bați ușor pe spate.
8. Eructație înainte de masă
Pediatrii susțin că este bine ca bebelușul să râgâie și înainte cu 2-3 minute de masă, astfel încât să nu vomite. Dar există părinți care nu au auzit niciodată de râgâitul înainte de masă și nu sunt conștienți că ar trebui să facă totul pentru ca micuțul să elimine toate gazele din stomac. Și înainte de masă, și după.
9. Respectarea recomandărilor pentru prepararea laptelui
Întotdeauna trebuie să ții cont de indicațiile pentru prepararea formulei. CNN scrie că cea mai mare greșeală a părinților este că nu măsoară corect cantitățile. Astfel, laptele iese ori prea concentrat ori prea diluat, iar micuțul nu primește substanțele nutritive de care are nevoie.
10. Temperatura în cameră
Uneori părinții dau caldura la maximum pentru a fi cald atunci când nou-născutul ajunge acasa. Și fac în casă deșertul Sahara. Pediatrii susțin că temperatura cea mai potrivita pentru un copil ar trebui să fie de 20-21 de grade, iar pielea bebelușului ar trebui să fie întotdeauna caldă la atingere.
11. Bebelușul nu are voie în aglomerație
O greșeală frecventă pe care multe mame o fac este să se ducă cu bebelușul la întâlniri (o cină de familie) în timpul sezonului rece sau de gripă. CNN scrie că medicii pediatri îi sfătuiesc pe părinți să evite acest lucru, dar nu sunt întotdeauna ascultați. Aceștia spun că în primele două luni, sistemul imunitar al bebelușilor nu este la fel de puternic ca al unui adult și sunt expuși la germeni și viruși. Este bine să fie scos afară, dar trebuie evitată aglomerația.
12. Sterilizarea ustensilelor bebelușului
Unele mame exagerează atunci când vine vorba de sterilizarea ustensilelor pentru bebeluș (biberoane, tetine) pentru ca micuții să nu intre în contact cu vreun virus sau bacterie. Medicii pediatri recomandă sterilizarea ustensilelor, dar atrag atenția că există o linie fină între a te asigura că totul este curat și exagerare. Aceștia spun că este un lucru bun dacă bebelușul intră în contact cu câteva bacterii, deoarece ajută la întărirea sistemului imunitar.