Când ai gemeni, se poate întâmpla ca atunci când începe unul dintre ei să plângă, celălalt să-i urmeze calea. Asta nu înseamnă că plâng, mereu, în același timp. Vei avea ocazia în care unul dintre gemeni este inconsolabil, în timp ce geamănul celălalt doarme dus, fără nicio grijă pe lume. Ce faci totuși în situația asta și cum trebuie să ai grijă și de tine?

În primele luni de viață, plânsul bebelușului înseamnă comunicare. Micuții plâng pentru a-și exprima nevoile sau ceea ce le place și ce nu le place. Cele mai comune cauze ale plânsului includ senzația de foame, scutecelul murdar, oboseala, plictiseala, durerea, îmbolnăvirea etc.

Bebelușii pot plânge și din cauza colicilor care se manifestă printr-o durere abdominală intensă. Ca părinte, te gândești pe moment de ce bebelușul a început să plângă. Când vine vorba despre gemeni, situația nu va fi neapărat ușoară deoarece s-ar putea ca fiecare dintre gemeni să aibă un motiv diferit pentru care a început să plângă.

Când și cât de mult plânge bebelușul depinde de personalitatea sa. Unul poate să fie mai relaxat și poate începe să plângă doar atunci când îi este foame sau când are nevoie să i se schimbe scutecelul. Celălalt poate plânge de mai multe ori pe zi, aparent fără niciun motiv.

Dacă ești totuși în situația în care, dacă un geamăn plânge, celălalt alege aceeași metodă și, în același timp, este dificil să îți dai seama pe care să îl liniștești primul. Iată câteva sfaturi:

Prioritizează nevoia

E ușor atunci când părintele se ocupă de un micuț, în timp ce părintele celălalt are grijă de al doilea micuț. Ce faci când te afli singur? Dacă unul dintre gemeni e rănit sau bolnav, vei dori, mai întâi, să fii lângă acesta. Dar atunci când nu sunt semnele vreunei boli sau răni, poți alege să rezolvi problema cea mai evidentă. Dacă un micuț plânge pentru că i-a căzut suzeta, dă-i-o înapoi, urmând să afli de ce plânge și celălalt geamăn. În altă situație, când un bebe plânge mai tare și pare mult mai supărat, trebuie, mai întâi, să ai grijă de el, urmând să te ocupi și de celălalt copil care nu pare atât de supărat.

Lasă-i împreună până când se liniștesc

Să-ți așezi bebelușii, la modul piciorușe la piciorușe, sau să-i pui spate în spate, poate ajuta și calma situația în care te afli. Academia Americană de Pediatrie (AAP) consideră că bebelușii multipli nu trebuie să doarmă niciodată în același pătuț deoarece există un risc crescut de a se produce Sindromul morții subite la sugari (SMSS). În acest caz, trebuie să fii cu ochii pe micuți pentru ca, în momentul în care se liniștesc, să-i pui în pătuțuri separate.

Tactici pentru calmarea copilului

Dacă i-ai hrănit pe micuți și i-ai schimbat, vine momentul în care îți poți pregăti un set de trucuri pentru a calma bebelușii. Încearcă să le citești, să le faci un masaj, să le cânți sau chiar să îi scoți, pentru scurt timp, la aer proaspăt. Amintește-ți că ceea ce funcționează pentru un micuț, se poate întâmpla ca un truc să nu funcționeze pentru celălalt, de aceea, în astfel de cazuri, poți încerca ceva diferit pentru fiecare dintre bebeluși.

Lasă-i să plângă

Este greu să-ți lași micuțul să plângă și să nu faci nimic în privința lui. Dar dacă ai încercat tot ce se putea, iar gemenii încă protestează vehement și nu se dau bătuți, îi poți lăsa să facă asta un timp. Nu-i va răni, iar cu timpul se pot calma singuri sau pot adormi. Dacă îți e greu să rămâi cu ei în aceeași cameră, îți poți lua o pauză în altă parte a locuinței. Trebuie doar să îți verifici micuții la fiecare 10-15 minute.

În cazul tău, ca părinte de gemeni sau de copii multipli cum te simți în astfel de situații? Atât timp cât ai grijă de micuții tăi, amintește-ți că trebuie să ai grijă și de tine.

Renunță la vinovăție și amintește-ți că toți bebelușii plâng. Ei nu fac asta pentru că ai fi un părinte rău și nu este vina ta. Ia-ți o pauză și lasă să treacă acest moment. Ca părinte, și tu ești important, așa că acordă-ți și ție timp pentru somn, timp pentru activități fizice și pentru o alimentație sănătoasă. Chiar și o manichiură sau un masaj sunt binevenite.

Cere ajutorul celorlalți. Dă-ți voie ca familia și prietenii să te ajute în orice situație. Poți plânge și tu, atunci când simți nevoia. Te poți descărca de stările negative indiferent dacă alegi să scrii într-un jurnal personal, să o suni pe mama ta sau pe un prieten apropiat.

Împrietenește-te cu alți părinți de gemeni sau copii multipli. Când există persoane care îți înțeleg sentimentele sau îngrijorările, problemele pot fi depășite mai ușor. Cere ajutor specializat. Ca mamă, se poate întâmpla să te confrunți cu depresia postnatală, dar nu este valabil în toate cazurile.