Câte reflexe apar la nou-născut în primul an de viață și cum se manifestă

Reflexele sunt acte involuntare spontane sau determinate de anumiți stimuli, fiind provocate de reacția musculaturii la stimulare. Reflexele sunt necesare pentru dezvoltarea armonioasă a sistemului nervos şi pentru a se stabili funcționarea normală a creierului şi nervilor centrali sau periferici. Unele reflexe sunt specifice anumitor momente din dezvoltarea normală a copilului, după care dispar, altele se mențin toată viața. Reflexele trebuie să fie prezente în intervalul normal de dezvoltare a copilului, bilateral.

Tipuri de reflexe

Reflexul de pregătire pentru supt

Este determinat de atingerea colțului gurii nou-născutului. Copilul îşi va deschide gura şi-şi va întoarce capul în direcția din care provine stimulul. Acest reflex îl ajută să găsească mamelonul, suzeta sau tetina biberonului. Dispare în jurul vârstei de 4 luni.

Reflexul de supt

Se produce prin atingerea obrazului, colțului gurii sau a cerului gurii bebeluşului, care determină mişcările ritmice de supt. Acest reflex începe să se consolideze în a 32-a săptămână de sarcină şi se definitivează în a 36-a săptămână. Este important de reținut acest detaliu, întrucât copiii născuți prematur vor avea acest reflex afectat. Totodată, trebuie specificat că este implicat şi în sugerea degetului.

Reflexul Moro (de îmbrățişare)

Este provocat de un zgomot puternic sau de o mişcare puternică. Pentru evidențierea reflexului, copilul trebuie să stea în decubit dorsal (pe spate) şi, la aplicarea stimulului, îşi va da capul pe spate, îşi va întinde membrele şi le va îndepărta de corp. Concomitent va începe să plângă şi, ulterior, îşi va readuce mâinile pe lângă corp sau le va aşeza într-o poziție de repaus. Reflexul poate fi declanşat şi de către propriul plâns. Apare în săptămânile a 8-a sau a 9-a de viață intrauterină. În general dispare după 5-6 luni.

Reflexul poziției de spadasin (al lui Magnus şi Klein)

Copilul este în decubit dorsal (întins pe spate). La întoarcerea capului într-o parte, membrul superior de partea unde s-a efectuat mişcarea se va întinde şi se va îndepărta de corp (va efectua o mişcare de abducție), iar antebrațul de partea opusă se va flecta pe braț. Se dezvoltă în săptămâna a opta de viață intrauterină. Dispare după a şasea sau a şaptea lună de viață.

Reflexul de apucare sau de agățare

De obicei se stimulează palma copilului cu degetul arătator al examinatorului, însă se poate stimula talpa nou-născutului. Copilul îşi va flecta degetele ca pentru a apuca degetul celui care evaluează. Apare în săptămâna a 11-a de viață intrauterină. Reflexul de agățare palmară dispare după 5-6 luni de viață şi cel de agățare plantară în jurul vârstei de 9-12 luni.

Reflexul Babinski

Se evaluează punând o presiune suficient de puternică pe toată lungimea tălpii nou-născutului. Degetul mare se va duce în extensie, iar restul degetelor se vor răsfira şi, uneori, pot schița o uşoară flexie. Apare în săptămâna a şase de viață intrauterină și se menține până la vârsta de 5-6 luni.

Reflexul de mers

Copilul pare că începe să facă primii paşi atunci când este ținut în poziție verticală şi tălpile sale ating o suprafață solidă. Dispare după 2 luni şi reapare odată cu mersul voluntar (12-24 luni).

Reflexul Galant (de curbatură a trunchiului)

Copilul stă în decubit ventral (pe burtă) şi se vor aplica uşoare lovituri de o parte şi de alta a coloanei vertebrale a copilului, la mică distanță de aceasta. Se va observa că nou-născutul va mişca membrul inferior spre stimul.

Reflexul ascensorului (reacția de cădere)

Copilul este cuprins de axile (subraț) şi ținut deasupra capului. Examinatorul va imprima o mişcare de cădere progresivă. Nou-născutul va duce mâinile în față şi-şi va răsfira degtele ca pentru a încetini şi a atenua căderea.

Reflexul Landau

În cazul în care copilului aşezat în poziție de decubit ventral (pe burtă) i se va aplica o mişcare de extensie a capului, trunchiul şi membrele se vor întinde, descriind un arc de cerc cu convexitatea inferioară. La flexia capului se va produce o flexie a trunchiului şi a membrelor inferioare, descriindu-se un arc de cerc cu convexitatea superioară.  Apare la 3 luni după naştere şi se menține până la 12 luni. Dacă nu apare, indică tulburări de dezvoltare motorie (hipertonii sau hipotonii musculare), afectare intelectuală sau paralizie cerebrală.

Tremorul normal

Este în permanență asociat cu plânsul şi dispare la 1-2 luni postnatal. Alături de tremorul diferitelor segmente ale corpului, în literatură au mai fost documentate tremorul obrazului şi al buzei inferioare. Se va considera anormal, indicând o posibilă afectare a sistemului nervos, atunci când apar în perioadele de calmitate ale nou-născutului sau când li se amplifică intensitatea. În bolile însoțite de convulsii sau în epilepsie, tremorul este acompaniat de alte manifestări precum: contractură musculară, clipit intens sau mişcări involuntare de supt.

Respirația

Se poate întâmpla ca nou-născutul să aibă pauze în respirație sau perioade scurte de respirație rapidă. Pauzele normale ale respirației nu durează mai mult de 10 secunde şi nu se asociază cu cianoza (albăstrirea) buzelor, feței sau a extremităților copilului. Apar mai degrabă în timpul somnului, uneori asociate cu refluxul laptelui sau al mucusului acumulat la nivelul tractului respirator. Se reduce odată cu maturarea reflexului de deglutiție (înghițire). Se remite, de obicei, în prima lună de viață.

Tahipneea sau respirația rapidă este considerată firească atunci când dispare în mai puțin de un minut. O ipoteză legată de apariția acesteia se consideră acțiunea de expandare completă a plămânilor.
De regulă, căscatul sau oftatul reglează respirația.

Mişcările normale în timpul somnului

În timpul somnului se pot evidenția: uşoară agitație motorie, reflex de apărare Moro sau contractură, tulburări de respirație cauzate de secrețiile acumulate, emiterea de zgomote în perioadele de somn superficial şi zgomote hidroaerice gastrointestinale.

Reflexe gastrointestinale

Eructațiile, flatulența şi sughițul sunt reflexe normal întâlnite la nou-născut. Sughițul este determinat fie de consumul crescut de hrană, fie de iritarea acidă a esofagului inferior. Aceste reflexe se mențin şi în timpul vieții adulte.

Reflexe de protecție

Sunt reprezentate de: strănut (curățarea, în special, a căilor respiratorii superioare), tuse (curățarea căilor respiratorii inferiore) şi clipitul.

Este important de menționat faptul că, în privința reflexelor de apărare, nou-născutul este capabil să diferențieze un posibil stimul ce l-ar putea vătăma de unul total inofensiv. Astfel, atunci când se apropie de el un obiect posibil dăunător, copilul va feri capul în încercarea de a-l îndepărta, însă dacă acelaşi obiect nu are tendința de coliziune, îl va urmări cu privirea.

Reflexele definitive şi modificări ale reflexelor arhaice temporare

Reflexele care apar la nou-născut şi care se mențin şi la vârsta adultă sunt:

• reflexul de clipire;
• reflexul de deglutiție (înghițire);
• reflexul de tuse;
• reflexul de vomă;
• reflexul de strănut;
• căscatul;
• reflexul rotulian;
• reflexele gastrointestinale (eructații, flatulență, sughiț);
• reflexul acustic (contracția muşchiului suspensor al timpanului produsă ca mecanism de apărare împotriva sunetelor puternice).

Persistența unuia dintre reflexele temporare ale nou-născutului pe o perioadă mai lungă decât intervalul de normalitate poate indica o leziune sau o tulburare de dezvoltare a sistemului nervos central. Astfel, studiile de specialitate au indicat că prezența reflexelor primitive (arhaice) mai mult decât durata firească pot demonstra sau predispune la afecțiuni grave ale sistemului nervos precum: paralizia cerebrală, disfagia neurogenă (tulburări de înghițire de cauze neurologice), tulburări de vorbire sau de citire. De asemenea, persistența reflexului de agățare palmară este asociat cu tulburări de deglutiție (înghițire) sau întârzierea comunicării verbale. Se corelează cu tulburări de dezvoltare a sistemului nervos central şi apariția tardivă a reflexelor sau modificări calitative ale acestora. În egală măsură, reapariția la adult a acestora indică leziuni ale sistemelor nervos central sau periferic.