Cine cunoaște punctele slabe ale lui Constantin Starîș? Doar femeia iubită! Soția sa Ecaterina. În timpul interviului, mereu își schimbau rolurile: tatăl familiei ceda romantismului iar suava Ecaterina răspundea la întrebări astfel încât devenea clar: nu există nicio alternativă. Apoi, într-o clipă, în tonul vocii lui Constantin putea fi depistată o notă de duritate și Ecaterina devenea gingașă și firavă. Pe scurt, aceștia doi sunt adevărați conspiratori! Și asta, în timp ce fiul și fiica se ciondănesc. Oh, adică se joacă. Sau sunt eu confuză? În această familie toți sunt precum mama și tata...
Constantin: Când a vrut Dumnezeu, atunci am devenit tată. Când a venit timpul să-mi amintesc că sufletul omului este făcut pentru dragoste. Când eram pregătit. Mâine era prea devreme, ieri era prea târziu. La un moment exact mi-a fost trimisă femeia, cu care a trebuit să fiu împreună și care avea să-mi aducă pe lume copiii. A rămas doar să mă supun inevitabilul. În cele din urmă, nu eram chiar pierdut, pentru a nu merita un pic de fericire adevărată. Ritmul, modul de viață, totul este un nonsens. Omul nu este o muscă în chihlimbar, acesta trebuie, iar cel mai important poate, să se schimbe. Pentru aceasta nici măcar de efort sau de putere special nu este nevoie, trebuie doar să ai voință. Pur și simplu unora le este lene, de aceea invocă motivul obiceiurilor deja stabilite. La acel moment am câștigat din nou o victorie răsunătoare, mi-am schimbat radical și imaginea și modul de viață. De exemplu, am încetat să mai fi "bufniță" și am devenit "ciocârlie". Cu aceasta, probabil, am exagerat deoarece e dificil să te trezești noaptea fiind în stare somnambulă de "ciocârlie". Cu toate acestea, sunt obligat să recunosc sincer că s-a întâmplat și se întâmplă acest lucru destul de rar. De obicei, tata muncește din greu, este foarte oboist și, desigur, nu aude din camera copiilor ceea ce aude toată casa.
Constantin: Cred că în câteva sute de mii de ani, nu s-au schimbat prea multe. Să asigure, să aibă grijă și să protejeze familia. Principalul lucru este dragostea!
Constantin: Noi nu ne ”măsurăm” în copii. O întrebarea supărătoare din copilărie: ”Al cui ești? Al mamei sau al tatălui? Prefer să vorbesc despre corectitudine și simetrie. Fiul îi seamănă tatălui, iar fiica mamei, totul e corect. Aș spune chiar că este frumos. Iar înmulțirea frumuseții în mediul înconjurător, este una dintre misiunile mele pe care eu o iau foarte în serios.
Constantin: Pentru mine emoțiile sunt absolut identice. Un amestec de teamă și de speranță, un sentiment de bucurie prin suferință. Prin suferință, deci probabil meritată.
Ecaterina: De fapt, nașterea unui omuleț nou este o mare fericire, indiferent de sex. Am fost foarte fericită de acest echilibru, am vrut să simt ce înseamnă să fii mama de băiat și mama de fată.
Ecaterina: Singura diferenta a fost la nivel psihologic: în prima sarcina totul era nou, aveam un entuziasm special înainte de ceva necunoscut. Cu a doua sarcină aveamt deja experiența unui copil mic, serviciul și lipsa timpului liber.
Constantin: Am vrut ca primul copil să-mi poarte numele. Puteți numi asta vanitate. Catea a avut motivele ei să se opună. În rezultat, băiatul a trăit 20 de zile fără să aibă un nume. Iar 20 de zile mai târziu, părinții mei au venit să-și vadă nepotul și am găsit asemănări incontestabile între el și tatăl meu, astfel am decis foarte repede că copilul va avea numele Gavriil. Catea m-a prins "cu garda jos": "Oare chiar nu vrei ca fiul nostru să fie numit în cinstea tatălui tău?" Ei bine, nu m-am putut opune. Sunt foarte fericit că tatăl meu a reușit să-și vadă nepotul.
Ecaterina: Tatăl lui Constantin a fost un om remarcabil, cu un farmec incredibil. Mă bucur că fiul meu îi poartă numele.
Constantin: La această etapă totul e simplu. Să fie politicos, să se îmbrace frumos, să nu umble cu mâinile murdare, să evite pericolele de uz casnic. La nivel global e chiar mai simplu să nu distrugă educația personalității.
Constantin: E încă devreme să vorbim despre asta. Dar băiatul, de exemplu, are niște abilități evidente de actor. Nu voi încerca să-I conving să renunțe la vreo profesie sau alta. Așa cum prin venele lor curge sânge de-al meu, acest lucru ar fi inutil. Oricum merge cum doresc. Spun acest lucru ca o persoană ai cărei părinți niciodată nu au putut să-i impună ceva sau să o facă să renunțe la ceva anume.
Ecaterina: E mai rău atunci când copilul nu știe ce vrea să facă.
Constantin: Greu. Toți sunt cu caracter. Niciun argument nu este suficient. Disputele sunt soluționate pur și simplu atunci când obosim să mai fim supărați.
Ecaterina: (zambind) Noi nici măcar nu ne certăm.
Constantin: Fiți serioși? Cum se poate evita un conflict principial în care nu se poate hotărî cine se va juca cu pisicuța pe comunicatorul tatălui?! Dar cu cât înaintăm cu atât e mai bine. Ziua se bat, iar noapte în dormitorul lor comunică liniștit și încântător. Gavriil urcă în pătuțul Alexandrei și se șușotesc despre ceva. Poate or avea careva secrete? Copiii sunt foarte diferiți atât la caracter, cât și după temperament. Alexandra este zbânțuită, cu o lipsă totală de simț al pericolelor iar Gavriile este foarte precaut. Este interesant să observi modul în care puterea sângelui îi unește, transformându-i în prieteni, asociați.
Ecaterina: Ei au un fel de limbă secretă înțeleasă numai de ei. Gavriil ca frate mai mare monitorizează strict educația surorii lui, îi face observații, o ceartă când crede că este cazul, totul e ca la maturi.
Ecaterina: Este greu de dat o definiție clară, mai ales că pentru fiecare femeie ea este diferită. Eu am parte de trei "fericiri": una mare și două mici.
Constantin (preluând inițiativa): Dar ce? Chiar este scris?
Constantin: Dar acolo numai despre cine nu este scris? Și despre genii și despre tot felul de ciudați, și sunt puși toți pe picior de egalitate. Dacă despre mine era scris în Marea Enciclopedie sovietică, atunci ar fi o altă treabă! Atunci, desigur că locul femeii era exclusiv în umbră. În umbra Marii Enciclopedii sovietice în stare deschisă. Nu cred că faptul că despre mine este scris în "Wiki" ar fi o ocazie pentru manifestarea snobismului în viața de familie. Dar dacă este să vorbim serios atunci eu trăiesc de mult timp și cea mai mare parte din viață muncesc. Mai mult decât atât, activez într-un astfel de domeniu în care poți ușor nimeri și în "Wikipedia" și în "Vikiliks". Știu că am o soție talentată, care trăiește în această lume mult mai puțin decât mine, iar în ultimii patru ani crește copiii noștri. A sacrificat ceva inevitabil, dar sunt convins că triumful profesional o așteaptă în viitor.
Ecaterina: Copii sunt prea mici pentru a vorbi acum despre creșterea mea profesională. Dar nu cred că copiii sunt un obstacol în calea de realizare proprie. Acest mit a fost inventat de femeile leneșe, drept scuză. Acum mă realizez în rolul de mamă.
(De această dată Ecaterina a preluat inițiativa): În momentul de față - nu: după doi copii cu diferență atât de mica este dificil pentru mine să decid cu privire la un al treilea copil.
Ecaterina: Nu văd nicio necessitate în acest fapt. Aceasta este o procedură medicală la care trebuie să asiste personalul medical, iar celelalte personae vor încurca doar. Credeți-mă, o femeie la naștere este preocupată de un singur, iar în acest moment nu-i pasă dacă este mângâiată pe cam sau... (nu mai știu ce altceva ar putea face soțul în timpul nașterii).
Constantin: Trebuie să cedați capriciilor unei femei! Doar că din start trebuie să stabiliți limitele lor.
(Raspund ambii): Nimic deosebit. Facem sărbătoare oricând ne dorim. Fără să ținem cont de date și calendar. Demult nu ne mai dorim să sărbătorim Anul Nou, ce altceva ne-am decis să sărbătorim? Ideal este să profităm de ocazie și să plecăm undeva.
Constantin: Suntem pasionați de călătorii. Ambii ne hotărân foarte repede. Unde este frumos, unde sunt muzee de artă, unde se face cafea bună, acolo e de noi. Dar când ai doi copii mici, uneori odihna înseamnă să stăm în doi în liniște.
Constantin: Nu sunt sigur că aș putea trăi cu o persoană care ar fi serios interesată de activitatea lui Stas Mihailov. Poate că există exemple de cupluri contradictorii, dar nu e vorba de noi. Gusturile sunt foarte asemănătoare. Gusturile mele în muzică sunt radicale ca un fan rock'n roll cu experiență de mai mai mult de 28 de ani, dar fără antagonism. Amândoi iubim filmele cu James Bond. Îndrăznesc să fiu pentru soția mea o călăuză în lumea literaturii, ca un om care a reușit să citească mai mult. De exemplu, acum, de multe ori pe zi, citim nemuritoarea capodoperă literară: "Gogoașa" ...
Interviu realizat de Irina Caruş
