mamaplus

Riscul femeilor de a avea un episod de depresie este mai mare în preajma menopauzei

-
//
04.04.2022

Femeile de vârstă mijlocie au înregistrat unele dintre cele mai mari rate de utilizare a antidepresivelor. Oamenii de știință încep să înțeleagă mai bine cauzele și încearcă să dezvolte tratamente pentru a combate depresia din rândul acestora. Aproximativ una din cinci femei cu vârste cuprinse între patruzeci și cincizeci și nouă de ani și aproape una din patru femei cu vârste de șaizeci de ani și peste au folosit antidepresive în perioada 2015-2018, potrivit celor mai recente date ale Centrului Național de Statistică în domeniul Sănătății (NCHS).

În rândul femeilor cu vârste cuprinse între 18 și 39 de ani, cifra a fost de aproximativ una din zece. În rândul bărbaților, 8,4% dintre cei cu vârste cuprinse între 40 și 59 de ani și 12,8% dintre cei de 60 de ani și peste, au folosit antidepresive în ultimele treizeci de zile, potrivit datelor NCHS.

Cifrele atrag din ce în ce mai mult atenția oamenilor de știință și medicilor. Mulți dintre ei sunt alarmați de cât de ridicate erau ratele de depresie, în rândul femeilor de vârstă mijlocie, chiar și înainte de pandemie. De asemenea, unii medici sunt îngrijorați de faptul că antidepresivele sunt prescrise, în exces, pentru simptomele menopauzei.

Studiile au constatat că riscul femeilor de a avea un episod de depresie majoră este de două până la patru ori mai mare în preajma menopauzei decât în alte perioade din viața lor. În parte, fenomenul se pune pe seama fluxtuațiilor hormonale, care cauzează simptome precum bufeuri și transpirații nocturne, cu efecte asupra stării de spirit.

„Estrogenul și progesteronul fluctuează foarte mult. Aceste schimbări pot fi greu de suportat pentru creierul nostru”, spune Lucy Hutner, psihiatru de reproducere din New York.

„Oamenii de știință încearcă să înțeleagă modul în care hormonii pot determina depresia, dar receptorii pentru estrogen și progesteron se găsesc în tot creierul, inclusiv în regiunile care implică mișcarea, cogniția și reglarea dispoziției”, spune Hadine Joffe, profesor de psihiatrie la Brigham and Women’s Hospital și Harvard Medical School din Boston.

Odată cu trecerea anilor, femeile se confruntă cu perioade mult mai stresante, care pot stimula riscul de depresie. Acest risc este chiar mai mare în cazul femeilor care au avut un episod anterior de depresie. Se consideră că menopauza a avut loc la un an după ultima menstruație a femeii. Vârsta medie a menopauzei, în SUA, este de cincizeci și unu de ani.

De asemenea, medicii notează că odată cu trecerea anilor, femeile se confruntă, adesea, cu perioade mult mai stresante, care pot stimula riscul de depresie în rândul acestora. Multe femei jonglează cu schimbările de carieră și greutățile pe care le implică, cu provocările de a crește un copil sau chiar cele de a-și îngriji proprii părinți.

Femeile par să fie mai predispuse, comparativ cu bărbații, să caute îngrijire pentru o problemă de sănătate mintală, ceea ce poate duce la rate mai mari de diagnosticare și tratament.

Medicii speculează că utilizarea antidepresivelor în rândul femeilor de vârstă mijlocie este determinată, în parte, de reticența femeilor și a multora dintre medicii lor de a utiliza terapia de substituție hormonală pentru simptomele menopauzei.