mamaplus

O nouă descoperire despre COVID-19, care vizează femeile însărcinate și nou-născuții

0
//
19.01.2021

Printre persoanele ”protejate” de infecția cu noul coronavirus se numără și femeile însărcinate, potrivit unui studiu realizat în Singapore, care a descoperit că acestea nu dezvoltă forme severe ale bolii spre deosebire de restul populației.

Oamenii de știință spun că femeile însărcinate nu dezvoltă forme severe ale bolii, iar nou-născuţii ale căror mame sunt infectate prezintă anticorpi împotriva noului coronavirus. Acest studiu a fost, însă, realizat pe un număr restrâns de femei, iar oamenii de știință n-au descoperit nicio dovadă a transmiterii virusului de la mamă la făt, oferind informaţii despre o problematică a infecţiilor cu COVID-19 care nu este încă bine înţeleasă la nivel global.

În același timp, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a spus că femeile însărcinate pot fi grav afectate de unele infecţii respiratorii şi că nu se ştie dacă mamele diagnosticate cu COVID-19 pot transmite virusul bebeluşilor în timpul sarcinii sau al naşterii.

În cea mai mare parte, participanţii la studiu au suferit infecţii uşoare, femeile mai vârstnice şi supraponderale confruntându-se cu reacţii mai severe. Nu s-au înregistrat decese în rândul participantelor la studiu şi toate s-au vindecat complet. Două dintre femei au pierdut sarcina, iar cercetătorii cred că este posibil ca unul dintre cazuri să fie legat de complicaţii asociate virusului. Cinci dintre femeile care au luat parte la studiu au născut până la publicarea studiului, iar copiii acestora au prezentat toţi anticorpi fără să fi fost infectaţi cu virusului.

Cercetătorii susțin, însă, că o monitorizare ulterioară este esențială, pentru a vedea dacă nivelul de anticorpi scade pe măsură ce bebeluşii cresc, au mai spus cercetătorii. Nivelurile de anticorpi detectate la bebeluşi au variat, fiind mai ridicate la cei ale căror mame au fost infectate mai aproape de momentul naşterii, au adăugat cercetătorii.