Oamenii de știință au observat că, în medie, femeile sunt mult mai afectate de migrenă decât bărbații. Acum, un studiu îți explică și care este cauza.
Cercetarea arată că o proteină din creier ar fi vinovată pentru aceste dureri de cap. Studiul a fost prezentat la Amercian Society for Biochemistry and Molecular Biology meeting din San Diego, scrie Playtech.
Proteina se numește NHE1, iar studiul sugerează că fluctuațiile estrogenului ar putea inhiba această proteină. În cele din urmă, asta duce la creșterea ratei migrenelor la femei.
Cercetătorii spun că din cele 38 de milioane de americani care au migrene, 28 de milioane sunt femei. Iar 18% din ele suferă de această condiție, potrivit unui studiu realizat în Europa și America de Nord.
În plus, femeile suferă de migrene severe și dese, din cauză că nu răspund la medicația standard.
Studiul a analizat șoareci de ambele sexe și a reușit să găsească câteva diferențe fundamentale. Una dintre descoperiri a fost că NHE1 din creierul șobolanilor masculi era de patru ori mai mare decât cea observată în femele. Mai mult, șobolanii femele care prezentau cele mai ridicate niveluri de estrogen, aveau, de asemenea, cea mai mică cantitate de NHE1.
Cercetătorii cred, în baza rezultatelor, că femeile sunt mai susceptibile la migrene, deoarece fluctuațiile hormonului sexual generează schimbări în expresia NHE1. Astfel, creierul devine vulnerabil la disfuncția ionică și la activarea durerii.
Sursa: noi.md