Republica Moldova a trecut la ora de vară în noaptea de 26 spre 27 martie 2022, când ceasurile s-au dat înainte cu o oră, adică ora 3.00 a devenit ora 4.00. Aşadar, duminică a fost cea mai scurtă zi a anului, având 23 de ore. Cum recuperăm ora pierdută? Iată câteva trucuri de la specialişti!

Introducerea orei de vară are ca scop creşterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui şi este extrem de avantajoasă pentru cei care lucrează în agricultură. Însă schimbarea orei de două ori pe an are şi unele efecte neplăcute. Presupune o ajustare în rutina zilnică, iar pe unii oameni îi afectează inclusiv pe planul sănătății.

Medicii sunt de părere că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de vară, deoarece trebuie să se trezească cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit.

Câteva trucuri ca să poți reveni la un somn sănătos

  • Fă sport! Pe timpul zilei, este important să ai un minim de activitate fizică. Fie ieşi puțin în jurul locuinței, la aer, fie urci scări sau faci sport la salteluță. Mişcarea e importantă atât pentru faptul că ne oboseşte fizic, cât şi pentru că oxigenează creierul şi stimulează secreția de serotonină. Mai uşor cu băuturile energizante în a doua parte a zilei! Dacă ştii că ai probleme cu somnul, renunță la cafea, ceai verde, cola şi băuturi energizante.
     
  • Seara, redu lumina. În prezența întunericului, organismul nostru secretă hormonul numit melatonină, cel care induce somnul. Avem nevoie de întuneric. Astfel, cu o oră înainte de culcare, încearcă să reduci lumina din casă. Nu sta cu ochii în monitorul calculatorului, la televizor sau tabletă, nu butona telefonul, deoarece toate aceste electronice emit aşa-numita „lumină albastră”, care inhibă producția de melatonină.
     
  • Aeriseşte camera înainte de culcare. Matthew Walker, profesor de neurologie şi psihologie la Universitatea din California, susține că temperatura optimă a camerei ar fi în jurul valorii de 18 grade Celsius, motivul fiind acela că organismul are nevoie să-şi scadă temperatura cu circa un grad pentru a putea iniția somnul. Astfel, e mult mai uşor să adormi într-o cameră care e mai răcoroasă decât prea caldă.
     
  • Relaxează-te înainte de somn! Înainte de culcare, fă-ți un ritual prin care să dai organismului semnalul că se apropie ora de somn. Fă-ți o baie relaxantă, bea un ceai de tei, citeşte câteva pagini din cartea preferată.
     
  • Elimină sursele de zgomot şi de lumină. Felinarul de afară îți bate fix în dormitor? Pune o draperie la fereastră. La baie picură enervant apa de la robinet? Repară-l! 
     
  • Nu sta în pat dacă nu poți adormi! Dacă te-ai aşezat în pat şi nu ai adormit în aproximativ 20 de minute, ridică-te, ia o carte şi mută-te în fotoliul din sufragerie. Citeşte câteva pagini, fără a butona telefonul, a deschide televizorul, a scotoci după mâncare în bucătărie. Abia când simți că Moş Ene începe să vină pe la gene, mergi în dormitor.

Cât mai continuă schimbarea orei

Din 2018 a început să se discute la nivel european despre renunțarea la schimbarea orei. Comisia Europeană a propus renunțarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa, oferind statelor membre libertatea de a decide dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Ar fi trebuit ca începând din anul 2021 să se renunțe la schimbarea orei de vară şi de iarnă în Uniunea Europeană, numai că pandemia de COVID, iar acum evenimentele din Ucraina au împiedicat realizarea acestui calendar.