Dacă ai observat că îți este frig aproape tot timpul, uneori chiar nejustificat, ai făcut deja un prim pas spre descoperirea cauzei. În unele situații, poate fi de vină o boală sau un obicei nesănătos. De cele mai multe ori, sistemul circulator este responsabil pentru circulația deficitară a sângelui în corp, ceea ce poate da senzația de frig. Dacă ai o circulație proastă înseamnă că vasele de sânge se pot strânge sau se pot dilata, iar dacă fluxul de sânge este limitat la anumite părți ale corpului, mâinile şi picioarele devin reci.
Există multe motive pentru care ai putea avea o circulație periferică deficitară. Factorii de risc sunt fumatul şi obezitatea. Pentru a scăpa de această problemă, încearcă să faci exerciții fizice regulate, să ai o dietă sănătoasă şi să renunți la fumat. Află ce alte cauze pot sta la baza senzației de frig!
Privarea de somn
Ciclul de somn al corpului este reglat de ritmul circadian, un program intern care îți ajută corpul să înțeleagă când ar trebui să se culce şi când trebuie să se trezească. Lumina, temperatura şi hormonii spun corpului ce trebuie să facă. Atunci când ritmul circadian crede că este timpul să dormi, creierul eliberează melatonină, un hormon care favorizează somnul, iar temperatura scade. Ritmul circadian face ca temperatura corpului nostru să scadă în timpul somnului. Dacă eşti treaz într-un moment în care corpul tău crede că ar trebui să adormi, probabil că îți este mai frig decât de obicei. Este posibil să-ți fie mai frig şi în timpul zilei din cauză că eşti obosit, iar corpul tău crede că este timpul să te odihneşti.
Slăbitul
Reducerea rapidă a greutății corporale ar putea de să te facă să simți mai friguros. Grăsimea care se află sub piele acționează ca un izolator împotriva frigului şi ajută la conservarea căldurii. Când slăbeşti, pierzi o parte din această grăsime şi, odată cu aceasta, vei pierde şi o parte din ceea ce te ajută să nu simți frigul. Pe de altă parte, dacă ai un aport mai mic de calorii decât de obicei, metabolismul va încetini pentru a conserva energia, ceea ce te va face mai friguros.
Carența de vitamina B12
Vitamina B12 menține sistemul nervos în formă bună şi ajută corpul să producă ADN şi ARN. Vitamina B12 se găseşte în mod natural în ton, somon, carne de vită, lapte şi brânză. Deoarece vitamina B12 se găseşte în principal în produsele de origine animală, veganii şi vegetarienii ar putea avea nevoie să-şi suplimenteze aportul pentru a se asigura că primesc suficient acest nutrient important. Au nevoie de suplimentare şi persoanele de peste 50 de ani, cele anemice, care au suferit recent intervenții chirurgicale gastrointestinale şi cele cu tulburări digestive.
Anemia
Alături de oboseală, dificultăți de respirație, dureri de cap şi alte simptome, anemia poate provoca răcirea mâinilor şi picioarelor. Este posibil să ai un risc mai mare de a suferi de anemie în timpul sarcinii, dacă ai menstruații abundente sau deficit de fier, acid folic şi vitamina B12.
Diabetul
Dacă ai diabet de tip 1, corpul tău nu produce insulină, un hormon care îi permite corpului să folosească glucoza ca energie. Dacă ai diabet de tip 2, corpul nu produce sau nu foloseşte bine insulina. Senzația de frig, amorțeală sau furnicături, în special la nivelul picioarelor sau mâinilor, este un simptom asociat cu diabetul.