Muşchii vaginali sunt o parte importantă a organismului femeii. Ei au formă de inel şi sunt folosiţi în timpul actului sexual şi al naşterii copiilor. Cu timpul, aceştia îşi pot pierde din tonus, ceea ce reduce sensibilitatea în timpul apropierii fizice. Dacă însă începem să îi antrenăm, manipulările erotice vor aduce mai multă plăcere, iar partenerul va fi pur şi simplu în al nouălea cer.
Antrenarea muşchilor planşeului pelvian
Muşchii vaginali la femei se împart în 4 grupe, 3 – în interiorul vaginului, iar a 4-a – în zona anusului. Femeia poate să nu îi simtă, să nu îi diferenţieze şi să nu îi folosească. Nu toată lumea îşi pune problema antrenării acestei zone. Însă medicii recomandă exerciţii speciale pentru a evita ulterioarele probleme la bătrâneţe.
Muşchii planşeului pelvian au fost studiaţi de cercetătorul american Arnold Kegel, care a patentat un complex de exerciţii pentru muşchii perineului. El a muncit foarte mult la soluţionarea problemei profilaxiei şi tratamentului incontinenţei urinare la femei, însă antrenamentele sporesc şi sensibilitatea organismului feminin, precum şi permit învăţarea masajului erotic al penisului.
Istoria antrenării organelor feminine se măsoară în mii de ani. În China Antică, India Antică şi Egiptul Antic, femeile făceau exerciţii de întărire a muşchilor vaginali cu ajutorul unor pietricele rotunde. Ele învăţau să provoace bărbaţilor plăcere maximă. Ideal era ca în vaginul femeii să fie introdus un obiect subţire cu diametrul de cel mult 5 mm, dar să nu poată fi scos, dacă aceasta îşi încorda muşchii.
În haremurile orientale exerciţiile erau la fel de sofisticate. În vaginul femeii se turna apă, iar ea încerca să o reţină în poziţie verticală. Concomitent, ea trebuia să se mişte şi chiar să danseze, fără a vărsa nicio picătură. Este greu să verificăm dacă acestea sunt adevărate sau doar o legendă, însă cu siguranţă putem învăţa să ne controlăm muşchii.
Dispozitive pentru antrenarea muşchilor perineului
Dispozitivul pentru antrenarea muşchilor intimi ai femeilor a primit denumirea de bile vaginale. Astăzi acesta este un dispozitiv medical, iar specialiştii îl recomandă pentru profilaxia incontinenţei urinare şi restabilirea tonusului după naştere.
Bilele vaginale moderne sunt executate din plastic, silicon, metal sau sticlă. Variantele din PVC sunt cele mai ieftine, iar suprafaţa lor nu necesită măsuri sofisticate de îngrijire şi curăţare. Însă plasticul nu trebuie lăsat în interiorul corpului mai mult de 2 ore. Siliconul este un material hipoalergenic, fiind folosit pentru acoperirea dispozitivului. Astfel de bile pot fi ţinute în interior până la 6 ore. Metalul şi sticla sunt materiale destul de grele, reprezentând opţiunea preferată a utilizatoarelor avansate. Şi acestea pot fi ţinute în interior, fără întrerupere, timp de până la 6 ore.
Bilele au diverse diametre – de la 1,5 până la 4,5 cm. Ele pot avea nu doar formă rotundă, ci şi ovală sau de picătură. Deseori ele au o îmbinare flexibilă, necesară pentru exerciţii. La capăt ele sunt dotate cu o codiţă, de care trebuie să tragem pentru a scoate dispozitivul. Modelele pentru utilizatoarele avansate nu mai au astfel de sforicică, pentru că o femeie antrenată poate evacua cu uşurinţă dispozitivul fără ajutorul mâinilor.
Cum se utilizează bilele vaginale
Există o mulţime de programe de antrenament, iar principiul lor este acelaşi – alternarea încordării şi relaxării muşchilor interni. Pentru a afla nivelul de dezvoltare a muşchilor, faceţi un test simplu fără dispozitive: încordaţi întâi muşchii anusului, încercând să îi trageţi în interior, relaxaţi-i. Apoi încordaţi muşchii de la intrarea în vagin. Acestea sunt două grupe diferite de muşchi, dar dumneavoastră aţi simţit acest lucru? Există persoane care nu le pot deosebi până la începutul antrenamentelor. După o lună de exerciţii, această diferenţă va fi evidentă.
Un test mai complicat: încercaţi, cu ajutorul muşchilor, să evacuaţi ceva din vagin. În acest caz trebuie încordaţi muşchii situaţi în zona colului uterin. Este important să îi încordaţi, dar este şi mai important să îi deosebiţi de muşchii din testul precedent, situaţi la intrarea în vagin. Aţi reuşit?
După câteva luni de antrenamente cu bile vaginale, fiecare porţiune va fi activă şi le veţi putea încorda pe rând. Iar masajul erotic al penisului reprezintă o alternare a încordării şi relaxării diverselor zone din interior. Aceste acţiuni magice produc bărbaţilor o plăcere enormă. Şi femeia îşi primeşte bonusul – în timpul antrenamentelor creşte afluxul de sânge spre bazin, activizând sute de terminaţii nervoase. Ca rezultat, femeia se excită mai uşor şi ajunge mai repede la orgasm.
Regulile de utilizare a bilelor Kegel
Bilele vaginale trebuie introduse doar cu lubrifiant special. Acesta poate fi cumpărat împreună cu bilele. Substanţa îmbunătăţeşte lunecarea, ceea ce este foarte important pentru executarea corectă a exerciţiilor.
Bilele trebuie spălate şi înainte, şi după utilizare. În interior pot fi introduse doar obiecte curate. Sticla şi metalul pot fi puse chiar şi în maşina de spălat vase. Siliconul şi plasticul trebuie prelucrate cu apă şi săpun moale.
Dacă suprafaţa bilelor s-a modificat, este mai bine să nu le utilizaţi. Nu ignoraţi prezenţa iregularităţilor, marginilor ştirbite, semnelor de afectare a materialului. Desigur, aceasta nu se întâmplă des, dar dacă s-a întâmplat, cumpăraţi mai bine bile noi.
Şi cel mai important – rezultate aduc doar antrenamentele regulate. În fiecare săptămână trebuie să găsiţi timp pentru 3-4 antrenamente, şi atunci muşchii planşeului pelvian vor fi ideali, iar incontinenţa urinară nu va fi niciodată o problemă pentru dumneavoastră.