Medicul pediatru Dorina Agachi a vorbit, în cadrul unei emisiuni TV, despre importanța administrării vaccinului antigripal și, de asemenea, despre efectele pe care le poate avea acesta asupra organismului copilului.
Reacțiile administrării vaccinului:
„Vaccinurile obligatoriu trag după ele reacții imediate, în timpul vaccinării și la câteva ore după, și reacții un pic mai întârziate care pot să fie la a șaptea, a 14-a, a 21-a zi, dacă vorbim mai exact despre vaccinul de la un an - ROR. Aceste reacții aparent pentru părinții poate dezinformați, parcă sunt foarte înfricoșătoare, dar de fapt, ele sunt reacții absolut normale. Vorbim despre hiperactivitatea organismului sau asta este forma de manifestare la copilul respectiv. Deci, nu putem să zicem ce face sau ce nu face mama dacă nu știm exact ce tip de reacție și dacă este sigur de la vaccin. Poate fi o coincidență de îmbolnăvire în timpul imediat, adică după vaccinare și, respectiv, copilul a suportat acea îmbolnăvire mai urât și părintele o clasează drept reacție după vaccin. Dacă vorbim despre a vaccina sau nu acest copil, trebuie să fie neapărat examinat și apoi putem trage concluzia finală.”
Este recomandat vaccinul antigripal sau nu?
„Depinde pentru ce grupe de vârstă, dar însăși profilaxia primară pentru gripă da, este vaccinul antigripal. Este foarte important de analizat starea copilului, dacă el este pregătit pentru a fi vaccinat exact în acel moment fiindcă dacă noi zicem că anumite vaccinuri din calendarul național pot să fie efectuate cu întârziere, atunci vaccinul antigripal are exact perioada lui și dacă ne referim iată acum și copilul nu este ok să fie vaccinat și zicem să-l facem în ianuarie, păi e contraindicată vaccinarea în ianuarie pentru virusul gripal.”
Vârsta copilului la care poate fi vaccinat:
„Copiii după un an pot fi deja vaccinați împotriva gripei, dar ele diferă de la producător la producător. Pentru copii, în special în colectivități, vaccinul antigripal este măsură primară de profilaxie.”
Facem baie copilului în ziua în care a fost vaccinat?
„În general ne străduim ca în prima zi de introducere a vaccinurilor la copii, să fie limitată cumva orice se numește „agresiune termică”: aceleași ieșiri la plimbări de lungă durată, aceleași băițe... Ar fi bine copilul să fie lăsat calm, pentru că oricum acest organism este impus să sintetizeze anticorpi, deci este impus la o muncă imunologică destul de pronunțată. Ar fi ok ca, copilului să i se administreze doar un supozitor de paracetamol sau ibuprofen în cazul în care are o ascensiune câtuși de mică sau prezintă o agitație destul de puternică, în special pentru copiii în primul vaccin DTP, care dă dureri de căpșor și copiii plâng isteric și părinții cred că asta este o reacție urâtă. Mai bine copilul să nu fie deloc atins în acel moment, de aceea am putea să limităm pentru prima zi contactele în colectivități și aceleași băițe. Ulterior, revenim la programul de zi cu zi, rutină, plimbări, baie.”