În primul rând, vom preciza ce reprezintă probioticele, pentru că în ultimii ani sunt asociate tot mai des cu ameliorarea anumitor afecțiuni, medicii recomandându-le inclusiv în cazul copiilor și bebelușilor. Probioticele sunt bacterii vii, care trăiesc la nivelul tractului digestiv și au un rol benefic pentru organism. Deși pare greu de crezut, nu toate bacteriile sunt responsabile de producerea bolilor, din contră. Unele dintre ele au un rol important în organismul uman, contribuind la creșterea imunității și la menținerea stării generale de bine.

De asemenea, bacteriile bune sunt foarte importante pentru asimilarea nutrienților și a vitaminelor. E bine să știi că o suplimentare a bacteriilor benefice poate ajuta micuții să treacă mai ușor peste diverse probleme de sănătate, așa cum vei vedea în cele ce urmează. Află în continuare când se recomadă administrarea probioticelor la copii.

Ameliorarea colicilor din primele luni de viață

Bebelușii sunt de multe ori chinuiți de dureri de burtică, pentru care părinții încearcă să găsească soluția potrivită. Chiar dacă sunt hrăniți, schimbați și sănătoși, cei mici încep să plângă, chinuiți de colici. Unele studii au scos în evidență faptul că această problemă ar putea avea originea și în dezechilibrul florei intestinale. Ajută-ți bebelușul să își suplimenteze flora cu probiotice precum Lactobacillus reuteri.

Combaterea diareei și vărsăturilor

Deranjamentele la stomac sunt extrem de neplăcute pentru un adult, cu atât mai mult pentru un bebeluș sau chiar un copil mai mare. Cele mai comune cauze care produc astfel de probleme sunt agenții patogeni, care provoacă infecții ce duc la inflamația stomacului și intestinului.

De obicei, diareea și vărsăturile sunt semne de gastroenterită, atâta timp cât nu există o altă problemă de sănătate. Studiile arată că suplimentarea hranei cu probiotice poate restabili echilibrul microbian al organismului. Practic, bacteriile bune vor lupta împotriva patogenilor care produc infecția în corp. Bineînțeles, atunci când starea de rău persistă, este necesar să ceri și sfatul medicului, pentru a afla dacă trebuie administrat și alt tratament.

Prevenirea și tratarea constipației

De cele mai multe ori, constipația este o consecință a unui dezechilibru digestiv. 40% dintre copii se confruntă cu această problemă în primul an al vieții, când trec de la laptele matern la un regim diversificat. Dincolo de a regla regimul alimentar al micuțului tău, este bine să te gândești și la echilibrarea florei sale intestinale. Pentru asta, te poți folosi de probiotice, care îi vor susține digestia, ajutându-l să se confrunte mai rar cu constipația.

Reducerea regurgitației

Regurgitația este un fenomen obișnuit la bebeluși, atunci când sugarul dă afară o cantitate mică de lapte, după ce este hrănit sau chiar în timpul alăptării. Nu trebuie să îți faci griji dacă și bebelușul tău trece prin asta – e pur și simplu un proces prin care stomacul și motilitatea gastrică se dezvoltă în mod gradual. Pentru a-ți ajuta micuțul să își dezvolte un sistem digestiv sănătos, care funcționează fără probleme, poți apela cu încredere la probiotice.

Refacerea florei intestinale în tratamentul cu antibiotice

Atunci când copilul tău are o infecție în organism, iar doctorul îi prescrie antibiotic, cel mai probabil îți va spune că e necesar să îi dai și probiotice. De ce se întâmplă asta? Pentru că antibioticul este creat pentru a distruge agenții patogeni, dar de cele mai multe ori elimină și bacteriile bune, atât de necesare organismului. Prin urmare, suplimentarea probioticelor ajută la refacerea florei intestinale, reducând riscul de greață, diaree, vărsături sau balonare.

Stimularea și creșterea imunității

Cu siguranță îți dorești ca micuțul tău să fie rezistent atunci când vine vorba de problemele de sănătate care l-ar putea afecta. Un sistem imunitar bine dezvoltat joacă un rol central în acest sens, însă în primii ani din viață imunitatea este în creștere și are nevoie să fie stimulată. Dincolo de un stil de viață și de alimentație sănătos, probioticele contribuie la stimularea imunității. Cu atât mai mult dacă bebelușul s-a născut prin cezariană și nu a avut astfel contact cu flora vaginală a mamei, e bine să folosești suplimente care să stimuleze sistemul imunitar.