mamaplus

Cum sunt afectați copiii din cauza consumului de alimente ultraprocesate

-
//
17.06.2022

Un nou studiu a constatat cum copiii cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani care au consumat mai multe alimente ultraprocesate aveau abilități locomotorii mai slabe decât cei care au consumat mai puține astfel de alimente. De asemenea, studiul a arătat o capacitate cardiovasculară mai scăzută la copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani care au consumat mai multe alimente ultraprocesate.

Deși cercetările anterioare au demonstrat cum consumul de alimente ultraprocesate este legat de un risc mai mare de apariție a bolilor cardiovasculare la adulți, acesta este unul dintre primele studii care arată o legătură între consumul acestor alimente și un nivel mai scăzut al condiției fizice la copii.

Alimentele ultraprocesate au fost clasificate în acest studiu ca incluzând gustări ambalate, cereale pentru micul dejun, bomboane, băuturi acidulate, sucuri și iaurturi îndulcite, supe la plic și alimente preparate precum pizza, hotdog-uri și burger, menționează News medical.

Pentru a examina asocierea dintre starea fizică și alimentele ultraprocesate în diferite etape ale copilăriei, cercetătorii au analizat datele din Sondajul național de examinare a sănătății și nutriției (NHANES) National Youth Fitness Survey.

Cercetările arată importanța alimentației copiilor

Acest sondaj din 2012 a folosit interviuri și teste de fitness pentru a colecta date despre activitatea fizică, nivelurile de fitness și consumul de alimente pentru peste 1.500 de copii din SUA cu vârsta cuprinsă între 3 și 15 ani. Alimentele ultraprocesate au fost identificate folosind NOVA, care clasifică alimente și băuturi în funcție de nivel de prelucrare a alimentelor.

Pentru copiii cu vârsta de până la 5 ani, cercetătorii au folosit dezvoltarea locomotorie ca măsură a aptitudinii fizice. Analiza a arătat că, copiii cu cele mai mici scoruri de dezvoltare locomotorie au consumat cu 273 de calorii mai mult pe zi din alimente ultraprocesate decât copiii cu cele mai mari scoruri de dezvoltare locomotorie.

Capacitatea cardiovasculară a fost utilizată ca măsură de fitness la copiii mai mari. Studiul a arătat că adolescenții și preadolescenții cu o activitate cardiovasculară bună consumau zilnic cu 226 de calorii mai puține din alimente ultraprocesate decât cei care nu aveau activitate cardiovasculară sănătoasă.

Deși alimentele extrem de procesate sunt ușor de aruncat în ghiozdanul de școală, cercetările arată importanța pregătirii gustărilor și meselor sănătoase. Gândește-te la asta ca și cum ai economisi pentru pensie: acum iei decizii care vor influența viitorul copilului tău.