Pe 10 decembrie, alături de Uniunea Europeană, Republica Moldova marchează Ziua Internațională a Drepturilor Omului, dedicată în 2025 temei „Drepturile omului – esențiale în viața noastră de zi cu zi”.
Această zi oferă prilejul de a evidenția progresele țării noastre în domeniul protecției drepturilor fundamentale, precum și angajamentul ferm al Republicii Moldova de a se alinia standardelor europene în materie de drepturi omului, transmite moldpres.md.
Republica Moldova a făcut progrese importante în respectarea drepturilor omului, prin măsuri care sprijină minoritățile, educația incluzivă, combaterea violenței domestice și implicarea mai activă a femeilor în viața publică. Totodată, autoritățile de la Chișinău au avansat în accesibilizarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități, în protejarea copiilor și în îmbunătățirea accesului la servicii medicale.
Aceste evoluții sunt sprijinite de proiectele realizate în parteneriat cu Uniunea Europeană, care includ renovarea instituțiilor educaționale și medicale, programe anticorupție, investiții în educație și acțiuni dedicate comunităților vulnerabile. Prin aceste inițiative, Republica Moldova își consolidează instituțiile și se apropie de standardele europene în domeniul drepturilor omului.
Ziua Internațională a Drepturilor Omului se sărbătorește în fiecare an pe 10 decembrie. Această dată marchează adoptarea, la 10 decembrie 1948, a Declarației Universale a Drepturilor Omului de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU) la Paris. Declarația a fost primul document internațional care a stabilit un set comun de drepturi fundamentale pentru toți oamenii, indiferent de naționalitate, rasă, sex, religie sau statut social.