Caz șocant la Drochia! Un bărbat a fost reținut de poliție, după ce a stropit-o pe fiica sa și pe prietena acesteia, cu acid sulfuric. Incidentul a avut loc ieri-noaptea, în jurul orei 20:00, în orașul Drochia. Cele două victime se află în stare gravă la spital.
„Bărbatul în vârstă de 53 de ani, a venit acasă în seara zilei de ieri, în stare de ebrietate și s-a luat la ceartă cu fiica sa, în vârstă de 34 de ani, din motiv că aceasta nu a vrut să-i zică unde-i plecată bunica sa. Bărbatul a luat o sticlă cu acid sulfuric și a stropit-o pe fiica sa, iar în același moment, în apărarea acesteia a intervenit amica acesteia, în vârstă de 28 de ani, care se afla în ospeție. Bărbatul a vărsat acidul sulfuric peste amebele fete, prietena fiicei sale având de suferit cel mai mult”, a declarat pentru deschide.md, Liliana Harea, ofițerul de presă al IP Drochia.
Cele două victime au fost transportate de urgență la Spitalul raional Drochia, unde au fost internate în Secția de Reanimare, fiind în stare gravă, iar bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.