Un micuț din China de doar trei luni a fost orbit la un ochi după ce un prieten al părinților lui i-a făcut o poză îndeaproape, uitând să dezactiveze blițul. Medicii chinezi susțin că băiețelul a suferit consecințe ireparabile de la aparatul foto care a fost ținut la doar 25 de cm de fața lui.
Părinții au observat în scurt timp că vederea copilului lor este în neregulă și au alertat doctorii, scrie Daily Mail. Aceștia i-a spus însă că copilul a suferit de orbire parțială la ochiul stâng și una completă la cel drept, iar aceasta nu va putea fi tratată sau operată.
Blițul a provocat celulele maculei, o parte componentă a ochiului unde este concentrată lumina. Deteriorarea ei poate duce la pierderea vederii centrale, care permite oamenilor să vadă tot ce este înainte.
Experții susțin că copiii pot să-și închidă din reflex ochii atunci când lumina soarelui este foarte puternică, însă o milisecundă de lumină puternică ca blițul aparatului foto este prea rapidă pentru ei și poate avea consecințe grave.
Sursa: MedNews