mamaplus

În timpul vaccinării, copiii sub 6 ani pot să nu poarte mască de protecție

-
//
11.09.2020

Imunizarea de toamnă este în toi, iar părinții ar trebui să știe că primele două săptămâni din septembrie reprezintă perioada cea mai prielnică pentru a imuniza copiii. Potrivit medicului pediatru Olga Cârstea, “este foarte important să fie vaccinați copiii. Ei se nasc cu un sistem imunitar slăbuț, plăpând, care „se maturizează” doar până la vârsta de 6-8 ani”. De asemenea, medicul a menționat că vaccinurile trebuie administrate conform Programului Național de Imunizare.

În prezent, copiii și adulții sunt vaccinați în toate spitalele din Republica Moldova, conform programului obișnuit. În acest context au fost elaborate un șir de reguli referitor la măsurile de protecție și siguranță în contextul pandemiei COVID-19.

Astfel, părinții ar trebui să știe din timp că micuții sub 6 ani pot să nu poarte mască de protecție în timpul vaccinării. Totodată, adulții care îl însoțesc pe copil sau cei care vin la procedură trebuie să folosească o mască, mănuși și igienizant. Cei care au avut deja COVID-19 pot veni la vaccinarea planificată. Dacă pacienții prezintă simptome ale virusului, este mai bine ca aceștia să-și sune medicul de familie și să amâne procedura până când se recuperează complet.

Potrivit epidemiologului Alexei Ceban, persoanele nevaccinate pun în pericol imunitatea colectivă, care protejează persoanele cu imunitate slabă și pe cele care nu pot fi vaccinate. Acest lucru duce la faptul că, în unele țări, izbucnesc epidemii de boli care anterior erau considerate învinse.

O problemă actuală în țara noastră ține de faptul că mulți părinți aleg să nu-și vaccineze copiii din cauza mitului periculos precum că organismul copilului poate face față bolilor în mod independent și poate dezvolta imunitate naturală, dar și din cauza fricii de efecte secundare.

“Vaccinarea este o metodă de protejare. Ea previne o boală. Vaccinul se bazează pe particule de virus sau bacterii (vii, dar și termic inactivate), care în niciun caz nu pot provoca o infecție. După vaccinare, în corpul nostru se formează anticorpi care, la contactul repetat cu agentul patogen, provoacă un răspuns imun mai rapid și mai eficient”, a subliniat epidemiologul Alexei Ceban.

Menționăm că toate vaccinurile livrate în Moldova sunt sigure și de înaltă calitate. Acestea sunt aprobate de OMS și achiziționate prin intermediul UNICEF de la producători de încredere din SUA, Coreea de Sud, Belgia, Olanda, India. Toate vaccinurile sunt gratuite. Pentru a vă imuniza, este nevoie să vă adresați medicului de familie.