O tânără de 28 de ani a fost condamnată la trei ani de închisoare, după ce a născut prematur acasă și „intenționat” nu a mers la spital cu nou născutul său, astfel provocând decesul lui. În urma expertizei, medicii au mai depistat în organismul micuțului alcool etilic.
În 20 iunie 2021, inculpata, locuind într-un apartament din sectorul Ciocana al Capitalei, a născut prematur un băiețel, la termenul de opt luni, scrie tv8.md.
Ulterior, în următoarele patru zile, femeia, care nu se afla la evidența medicului, nu s-a adresat după ajutorul medical, iar copilul avea nevoie de investigații. Din cauza nașterii premature, greutatea scăzută şi dezvoltare slabă, în 24 iunie 2021, nou-născutul a decedat.
Potrivit raportului de expertiză judiciară, medicii a concluzionat, printre altele că: „decesul copilului, cel mai probabil putea fi evitat, în cazul că acesta s-ar fi născut într-o unitate medicală specializată.”
Inculpata și-a recunoscut integral vina.