Moldova rămâne fără copii. Ce arată statisticile

Moldova rămâne fără copii. Ce arată statisticile

-
//
01.06.2017

Numărul copiilor din Republica Moldova este în continuă descreștere. Datele statistice arată că pe parcursul ultimilor șase ani numărul acestora a scăzut cu peste 45 de mii. Astfel, dacă în 2012 în țară erau înregistrați 727,2 mii de copii, atunci în la 1 ianuarie 2017, acest număr s-a redus până la 681,3 mii de copii.

Moldova rămâne fără copii. Ce arată statisticile

Statisticile mai arată că vârsta medie a mamei la prima naştere este de 24,0 ani. De regulă, femeile din mediul rural nasc la o vârstă mai mică comparativ cu cele din mediul urban, respectiv la 23,6 şi 25,1 ani.

În același timp, nivelul natalităţii extraconjugale rămâne a fi înalt, ponderea copiilor născuţi în afara căsătoriei fiind de 22 la sută.

În medie la 100 de locuri în instituţiile preşcolare revin 86 copii, cele mai solicitate fiind grădiniţele din mediul urban, unde la 100 locuri revin 101 copii, iar în mediul rural la 100 locuri revin doar 76 copii.

În țară activează 1291 de instituții de învățământ preuniversitar în care îşi fac studiile circa 333,7 mii elevi sau cu circa 9 la sută mai puţin comparativ cu anul de studii 2012 - 2013.

La începutul anului de studii 2016 - 2017 în clasa I au fost înscrişi 36,9 mii copii, 97,6% dintre aceștia au frecventat grădinița.

Moldova rămâne fără copii. Ce arată statisticile

Pe parcursul anului 2016, 79 mii persoane au beneficiat de indemnizații la naștere și pentru creșterea copilului. Mărimea medie a indemnizaţiei unice la naşterea primului copil este aceeaşi indiferent de statutul de persoană asigurată sau neasigurată. Aceasta a constituit 3100 lei, iar în cazul următorului copil - 3400 lei, ceea ce este de 1,3 ori mai mare faţă de anul 2012.

Conform datelor Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, în anul 2016 au fost luaţi la evidenţă 4448 copii rămaşi fără îngrijire părintească, ceea ce este cu 6,6% mai mult față de anul precedent. Fiecare al treilea copil are vârsta de 7-10 ani (30,8%), iar 76,2% sunt copii din mediul rural.

Printre principalele motive ar fi plecarea peste hotare a unicului sau ambilor părinţi, decăderea din drepturi părinteşti, ambii/unicul părinte decedat şi alte motive cum ar fi neîndeplinirea obligaţiilor părinteşti, lipsa condiţiilor de trai.

Sursa: Mamaplus.MD