

La prima vedere, cutia din carton pare un pătuț nu prea confortabil pentru copilașul nou-născut, însă această practică are totuși o explicație cât se poate de argumentată: Finlanda are în prezent una dintre cele mai mici rate de mortalitate infantilă din lume, de 2,52 de decese la 1000 de naşteri.
Obiceiul a fost iniţiat în anii `30 şi se păstrează şi astăzi. Cutia este dată în dar de stat tuturor mamelor indiferent de statutul lor social. Cu salteaua aşezată în ea, cutia devine primul pătuţ al copilului. În ea se găsesc hăinuţe, aşternururi, o saltea, scutece şi jucării.
Desigur, mamele au dreptul să refuze cutia şi să primească în schimb 140 de euro, însă 95% dintre ele aleg cutia care oricum valorează mai mult.
În anii `30, Finlanda era o ţară săracă iar mortalitatea infantilă era ridicată (65 de copii din 1000 mureau). Însă în următoarele decenii, situaţia s-a îmbunătăţit semnificativ.
Conţinutul cutiei:
După 75 de ani de la debutul său, cutia face parte acum din ritul de trecere al femeilor finlandeze spre maternitate. Unele familii nici nu şi-ar putea permite tot ceea ce se găseşte într-o astfel de cutie, în timp ce pentru altele este o modualitatea de a economisi timp.