mamaplus

Educație de calitate pentru elevii din mediul rural, prioritatea MEC

-
//
15.03.2024

Familiile care vor înscrie copilul într-o altă școală decât în cele cu un număr mai mic de 50 de elevi vor beneficia de o alocație neimpozabilă acordată de stat. Prevederea se conține într-un proiect de lege votat în prima lectură de către Parlament ieri, 14 martie.

mamaplus

Potrivit ministrului Educației, Dan Perciun, această inițiativă legislativă este importantă pentru MEC pentru că se pliază pe prioritățile strategice ale instituției, transmite Știri.md. 

„Acesta a fost subiectul multiplelor discuții pe care le-am avut cu directorii de școli, cadrele didactice, elevii”, a spus ministrul Dan Perciun în cadrul ședinței plenare a Parlamentului.

Modificarea vine la pachet cu investițiile în infrastructură pe care urmează să le facă ministerul cu sprijinul partenerilor de dezvoltare în cele 35 de școli model, procurarea a 70 de autobuze școlare care să asigure transportarea elevilor.

Ministrul subliniază că obiectivul programului Rețeaua Școlilor Model, care prevede inclusiv acordarea acestor indemnizații, este asigurarea accesului la educație de calitate pentru elevii din mediul rural.

Documentul conține și alte prevederi care au scopul de a îmbunătăți sistemul de învățământ. Astfel, pentru a soluționa problema lipsei cadrelor didactice, autorii proiectului propun ca persoanele care nu au studii superioare în domeniul pedagogiei să poată participa la concursuri de angajare în domeniu, având posibilitatea să urmeze modulul psihopedagogic în decurs de cel mult doi ani de la ocuparea funcției didactice.

În proiectul de lege au mai fost incluse prevederi cu scopul de a preveni și a combate fenomenul de bullying sau violență în școli. Astfel, sunt prevăzute sancțiuni pentru elevii care comit abateri disciplinare. Fiecare sancțiune aplicată va fi însoțită și de asistență psihologică acordată de un specialist.

Alte măsuri aprobate se referă la acordarea dreptului cadrelor didactice de a beneficia de asistență psihologică în cazul în care a fost ținta unei situații de violență în legătură cu îndeplinirea obligațiilor de muncă.

Proiectul de modificare a unor acte normative în domeniul educației va fi propus spre aprobare în a doua lectură în plenul Parlamentului.