mamaplus

De ce bărbații sunt mai afectați de coronavirus. Unde se „ascunde” virusul și rămâne aproape două luni!

-
//
22.04.2020

Bărbații prezintă un risc mai mare de deces și recuperare lentă in urma infectiei cu coronavirus, arată statisticile. Un studiu realizat de specialişti de la Montefiore Health System şi Albert Einstein College of Medicine din SUA împreună cu spitalul de boli infecţioase Kasturba din Mumbai sugerează că numărul deceselor provocate de COVID-19 în rândul bărbaţilor este mai mare decât cel al femeilor ucise de această boală pentru că noul coronavirus „se refugiază” în testicule.

Potrivit cercertătorilor, glandele sexuale masculine ar reprezenta un fel de „bastion” în care virusul se refugiază când este atacat. Ovarele, spre deosebire, nu prezintă proteina ACE2, receptorul de care se leagă Covid-19 pentru a invada celulele umane.

Cercetarea a fost condusă de patru oameni de ştiinţă: profesorul de biologie moleculară Amit Verma, profesorul de biologie Ulrich Steidl, oncologul Aditi Shastri şi mama lui, Jayanthi Shastri, microbiolog. Ei au publicat studiul pe MedRxiv, site unde, săptămânile acestea, cercetătorii au schimbat informaţii şi date despre coronavirus, neverificate însă de surse independente.

În cazul bărbaţilor este nevoie de mai mult timp pentru a „scăpa de virus”

„Studii făcute în întreaga lume au demonstrat constant o incidenţă majoră şi simptome mult mai grave ale bolii în rândul bărbaţilor”, spun cei patru. Cercetătorii explică faptul că au observat că în cazul bărbaţilor este nevoie de mai mult timp pentru a „scăpa de virus” şi că acest lucru poate explica „severitatea sporită a cazurilor lor”.

Deşi bărbaţii şi femeile sunt în măsură relativ egală infectaţi cu noul coronavirus, în cazul deceselor, un număr mai mare îl reprezintă bărbaţii. Spre exemplu, în ceea ce priveşte oraşul New York, rata deceselor înregistrate în rândul bărbaţilor este de 68%.

Profesorul Katheryn Sandberg de la Universitatea Georgetown a declarat pentru Washington Post că „testiculele pot avea un rol” şi a recomandat ca în toate spitalele să fie păstrate date exacte privind reacţiile prezentate de bărbaţi şi de femei, pentru că „doar aşa pot fi înţelese mecanismele folosite de virus pentru a ataca corpul uman”.