Doi părinți azeri, se confruntă de câțiva ani, cu abuzuri severe asupra copiilor lor. Părinții afirmă că micuții sunt hărțuiți și intimidați de administrația Liceului Republican de Muzică „Serghei Rahmaninov”. În tot acest timp, familia a formulat prescripții și recomandări pentru ca cei din administrația instituției să-și înceteze acțiunile, însă toate eforturile lor au fost ignorate.
Potrivit unei postări scrise de Doina Ioana Străisteanu, avocată și expertă în Drepturile Omului, părinții copiilor au apelat la Consiliul Nediscriminare însă directoarea s-a concediat, iar Ministerul Educației și Cercetării nu a mai numit un alt director, ceea ce a obligat Consiliul să suspende examinarea plângerii depuse.
Avocata Poporului pentru Drepturile Copilului, Maia Bănărescu susține că s-a constatat abuz și intimidare față de copii din partea administrației liceului. Avocata a spus că acest caz este în vizorul autorităților deja de doi ani. În primul an a fost intimidat unul dintre copii, iar în acest an a fost supus și cel de-al doilea.
După ce familia s-a adresat cu această plângere către autorități, copii lor sunt numiți needucați, injurios și le este scăzută reușita la învățătură. Anume din acest motiv, părinții au fost nevoiți să nu le mai permită copiilor frecventarea liceului. Avocata Poporului a menționat că urmează să aibă loc o ședință cu părinții pentru a discuta despre acest lucru.
„Părinții i-au scos parțial din proces. Urmează să facem ședință cu părinții și să le explicăm că ei poartă responsabilitatea de a oferi accesul la educație copiilor și pot fi atrași la răspundere pentru că nu le permit copiilor să frecventeze școala”, a spus Maia Bănărescu.
Astăzi, deputații au votat în primă lectură, proiectul de lege pentru modificarea codului educației Republicii Moldova și anume, introducerea legii anti-bullying în școli. În continuare, Ministerul Educației va elabora normele metodologice pentru aplicarea legii.