Comunicarea între frații gemeni poate fi complexă și diversificată, iar natura acesteia depinde de mulți factori, inclusiv de relația lor, mediul familial, personalitățile individuale și experiențele trăite împreună.
Invitata emisiunii de la Bună Dimineața, Zinaida Soroceanu, expertă în educație și comunicare relațională, ne relatează mai multe informații la acest subiect, scrie Moldova1.md.
„Cu cât mai mult forțăm lucrurile atunci când suntem părinți, cu atât o să primim un efect invers. Pentru că în momentul în care le spunem copiilor să își iubească fratele sau sora, îi creează acestuia o repulsie și o să fie efectul imediat invers. Dar, ar fi bine să lăsăm lucrurile de la sine, să nu punem accente, să nu alimentăm comparația între ei sau competivitatea.”, spune experta în educație.
În funcție de dinamicile familiale și de personalitățile lor individuale, frații gemeni pot experimenta formarea unor grupuri de prieteni comuni sau dimpotrivă să dezvolte relații separate.
„Din perspectiva comodității părinților, ar fi bine ca copiii să aibă prieteni comuni, deoarece nu ar fi convenabil ca părinții să verifice două grupuri de prieteni diferiți. Copiii trebuie să frecventeze aceeași grădiniță sau școală. Acest lucru, are în vedere că părinții nu trebuie să se despartă în două părți și să caute alternative.”, mai adaugă Zinaida Soroceanu.
Este important să înțelegem că experiențele fraților gemeni variază și că fiecare relație este unică. Comunicarea sănătoasă în această relație poate contribui la construirea unei legături puternice și susținerea dezvoltării individuale.