În Moldova există tendințe pozitive în problema implicării taților în procesul de creștere a copiilor lor.
Potrivit materialului analitic "De ce copiii au nevoie de tată?", la o astfel de concluzie a ajuns lectorul Facultății de psihologie și psihopedagogie specială de la Universitatea pedagogică ”I. Creangă”, psihologul pentru copii, Tatiana Cozman, în urma celor 15 ani de activitate cu copiii și părinții lor, transmite Noi.md.
Potrivit ei, în prezent, în țara noastră există totuși tendințe pozitive în a atrage tații în procesul de educare a copiilor.
Tatiana Cozman a menționat că prin «implicare» înțelege nu doar asigurarea necesităților de bază ale copilului – hrana, îmbrăcămintea, încălțămintea, școlarizarea etc. (deși și acestea fac parte din procesul de educare), dar conștientizarea propriei participări la formarea personalități copilului.
Psihologul a atras atenția asupra faptului că tații mai des își petrec timpul cu copilul/copiii (nu doar în chestiuni ce țin de casă, trai, dar și în afara domiciliului), discută despre subiecte importante, își împărtășesc experiențele emoționale, se interesează de reușitele academice, etc.
În cabinetul psihologului pentru copii, bărbații de cele mai multe ori solicită tehnici eficiente de comunicare cu copiii; pun întrebări privind aplicare metodelor alternative pedepsei; își expun intenția de a însuși variantele de a ajuta mamele, pentru ca acestea să se consume mai puțin; exprimă dorința de a minimiza influența negativă a conflictelor conjugale și/sau a divorțului asupra stării psiho-emoționale a copilului. Lista poate fi continuată.
Din spusele interlocutoarei, observațiile enumerate indică niște schimbări calitative în ideile bărbaților cu privire la rolul lor parental, spre implicarea psihologică și implicarea în procesul de educare, și o abatere de la stereotipul de „sprijinitor și susținător de familie”.
Psihologul a menționat că, în opinia sa, aceste schimbări au loc deoarece în spațiul informațional au apărut afirmații privind importanța prezenței masculine în dezvoltarea copilului; a concepției privind paternitatea responsabilă; a experienței personale de comunicare cu tatăl; și a insistenței cu care mamele/femeile observă ce și cum transmite copilului comportamentul și atitudinea bărbatului.
Ea a menționat că bărbații înșiși au răsuflat ușurați, după ce nu li s-au mai impus roluri parentale și ei au început să aleagă de sine stătător și să negocieze cota lor de implicare în viața copilului.
Desigur, asemenea schimbări nu se atestă peste tot, și nu la scară largă, spune Cozman și subliniază, că dinamica pozitivă a participării bărbaților în educarea copiilor nu trebuie ignorată, despre ea trebuie să vorbim, să scriem, deoarece bărbații trebuie să știe că efortul lor este văzut, apreciat, recunoscut. Iar în perspectiva maturizării copilului, ei înșiși vor observa că eforturile lor au dat și dau în continuare rezultate pozitive.
