Pâinea este alimentul indispensabil de pe masa aproape oricărei familii. Dar oare știm cu adevărat ce fel de pâine consumăm? Răspunsul la această întrebare îl găsiți pe blogul www.elenarobu.md.
„Revista franceză „60 de milioane de consumatori” a avertizat asupra faptului că mai multe tipuri de pâine din Franța conțin substanțe controversate. Revista a testat în total 65 de feluri de pâine care se piața din Franța. Au fost vizați atât producătorii mici, cât și cei mari. Verdictul este unul dur: mai mult de jumătate din eșantionul verificat prezintă reziduuri de pesticide.
De asemenea, revista critică și prezența aditivilor în pâine. În tradiționala baghetă franceză găsim 14 aditivi, care de altfel sunt autorizați. Numărul acestora însă crește pentru diferite categorii de pâine.
Un alt ingredient din pâine este sarea, prezentă în cantități prea mari, iar revista estimează că e timpul să fie stabilită o rată de reglementare.
Așadar, acesta este tabloul despre ce fel de pâine consumă oamenii într-o țară unde există regulamente stricte în domeniu, unde se aplică amenzi de zeci de mii de euro pentru nerespectarea legilor.”, potrivit informațiilor de pe blog.
Totodată, Elena Robu a descris și situația din țara noastră, unde legea nu se respectă, iar oamenii habar nu au câte substanțe periculoase sănătății poate conține pâinea.
„Ce să spunem însă despre R. Moldova, unde asemenea verificări nu se fac, unde legea nu se respectă, unde regulamentele nu sunt atât de stricte și mai ales unde pâinea este instrument politic. Oamenilor li se oferă pâine socială, dar câți dintre cei care o consumă și-au pus vreodată întrebarea ce conține această pâine, din ce este făcută, unde este făcută? Sau pâinea de la Franzeluța, al cărei preț este menținut la limită din considerente politice? Știm cu adevărat ce conține această pâine, ce fel de făină este utilizată, câți aditivi sau substanțe indezirabile, periculoase sănătății omului sunt în interior? Răspunsul este simplu: evident că nu.
Subliniez o dată în plus cât de importantă este alimentația pentru un mod sănătos de viață și o longevitate a vieții. De ce în Moldova, unii oameni nici măcar nu ajung la vârsta de pensionare, (foarte comod pentru guvernanți care sunt absolviți de de a le plăti pensii) de ce mor la vârste de 60-65 de ani? Răspunsul este la suprafață, dar fiecare îl vede prin prisma propriilor cunoștințe.”, adaugă bloggerița.
Sursa: www.elenarobu.md