Pentru că numărul fanilor ei crește pe zi ce trece, bloggerița a decis să le dezvăluie 15 lucruri interesante despre sine. Cristina a răspuns la întrebările pe care i le adresează, de obicei, curioșii și i-a îndemnat pe cititori să facă același lucru.
- Niciodată nu m-am gândit că voi trăi în Elveția, că voi fi blogger și că nu o să mă satur vreodată de plăcinte.
- Prietenii îmi zic “Bulina”. Asta pentru că am fața rotundă și bolfoșică.
- Părinții îmi zic “NUȚA”. Dacă cineva, din apropiați îmi zice Cristina, înseamnă că ceva nu am făcut cum trebuie.
- Cel mai mult mă enervează să spăl tigăile, când oamenii clefăie și când bârfesc.
- Mi-e frică de avioane, păianjeni, șerpi, întuneric, înălțime, oameni răi și prea multe dulciuri.
- Nu credeam că viața de familie este atât de haioasă și interesantă. Cred că mi se potrivește ca o mănușă.
- Defectele mele sunt: încăpățânată, supărăcioasă, poate să mi se schimbe dispoziția de 10 ori pe zi.
- Când sunt brunetă, vreau să fiu blondă.
- Dacă vreau ceva, rod capul tuturor, dar obțin, mai devreme ori mai târziu.
- Nu pot să dorm la amiază, să mănânc măsline, să fac rău cuiva intenționat.
- Mi-aș dori părinții să trăiască lângă mine, să pot cânta, să pot desena, să colaborez, măcar o dată în viață, cu brand-ul Chanel și un câine.
- Femeile pot realiza lucruri mărețe dacă sunt încurajate și hrănite cu iubire.
- În club mă simt ca o bătrânică. Mă plictisesc.
- Cel mai bine mă simt în brațe. În brațele părinților ori ale lui Ovidiu.
- Dacă nu aș fi blogger, aș fi designer de interior. Ador culorile și jocul cu ele.
- Dacă aș avea puterea să schimb ceva în lume, aș arunca la gunoi toate bolile și internetul.
Sursa: Mamaplus.MD