O fetiță de numai două luni din Fălești a fost salvată de medicii de la Institutul Mamei și Copilului, după ce s-a descoperit că are organele abdominale în torace, iar din această cauză era comprimat plămânul stâng. Micuța, care suferea de malformație congenitală încă de la naștere, a fost supusă unei intervenții chirurgicale, iar acum este perfect sănătoasă.
Acum Victoria se simte mult mai bine. Ea respiră cu ambii plămâni din plin și nu se mai sufocă. La începutul lunii noiembrie însă, viața ei se afla pe muchie de cuțit.
”Vomita tare și plângea. Am chemat ambulanța. Ne-au transferat la Bălți. După care mi-au spus că are pneumonie la plămânul stâng. Au mai făcut odată radiografia și mi-au spus că are hernie diafragmata, adică intestinele sunt în cutia toracica.”, afirmă mama micuței.
Din aceasta cauză plămânul stâng era comprimat și nu funcționa normal. Bebelușul s-a născut cu această malformație congenitală, o problemă întâlnită tot mai des, spun medicii pediatri. Această anomalie este descoperită, de cele mai multe ori, în primele zile de la naștere și în acest mod se intervine prompt pentru a evita unele cazuri fatale. Medicii de la maternitatea unde a născut Natalia însă nu au observat problema.
”Când am fost lăsată să merg acasă nu a fost verificat copilul, nu a fost ascultat, că puteau să audă că inimioara nu era unde trebuie, plămânul stâng nu lucra, se sufoca.”, mărturisește mama fetiței.
La două luni de la naștere, starea de sănătate a Victoriei s-a agravat și a fost transportată de urgență la Institutul Mamei și Copilului. După ore în șir de investigații, medicii au observat că pe lângă hernia diafragmatică, nici inima nu funcționa normal.
“O porțiune a arcului aortic ne relata hipoplazat, mai mic în volum. Discutăm la acea etapă inițială că o intervenție cardiochirurgicală în comun pentru a ajuta acest copil.”, susține Ina Palii, șefa Departamentului Pediatrie.
Medicii au decis că micuța va avea nevoie de două intervenții – de amplasare a organelor înapoi în cavitatea abdominală și una la inimă.
”Am decis că se vă efectua prima etapa de corecție, care a fost plastia hemidiafragmului pe stangă, unde a fost repozitionat mediastinul și ansele intestinale coborâte în cavitatea abdominala.”, a mai adăugat dr. Ina Palii.
După operație, plămânul stâng și-a revenit și mare a fost uimirea medicilor când au constatat că anomalia cardiacă s-a rezolvat de la sine, în mod fiziologic, iar inima a revenit în poziția corectă. De regulă, anomaliile congenitale sunt o problemă genetică, spun specialiștii. Totuși, sunt și factori externi care determină formarea acestora.
“Virușii, toxinele, fumatul matern și consumul de alcool, iar combinația lor este mult mai severă, radiația, ionizația, utilizarea unor medicamente, antibiotice, litiu, amfetamine.”, susține Ina Palii, șefa Departamentului Pediatrie.
Medicii îndeamnă gravidele să ducă un mod sănătos de viață pentru a avea o naștere ușoară și un copil sănătos.