mamaplus

Ala Nemerenco: ”Ne așteptăm la 3-4 mii de cazuri noi de COVID-19 pe zi”

-
//
12.01.2022

Varianta Omicron nu a atins deocamdată nivelul unei transmiteri comunitare, dar peste 2-3 săptămâni situția ar putea fi cu totul alta, a menționat ministrul Sănătății Ala Nemerenco în cadrul unei conferințe de presă organizată astăzi. Actualmente 10% din cazurile noi depistate sunt varianta Omicron.

În următoarele zile, în Republica Moldova se așteaptă înregistrarea până la 3-4 mii de cazuri noi de COVID-19 pe zi, a mai spus ministrul sănătății.

Ieri, 11 ianuarie, au fost confirmate prin teste de laborator peste 1000 de cazuri noi de COVID-19. Cifre similare nu au mai fost din noiembrie anul trecut. Este îngrijorător faptul că numărul cazurilor de infectare în rândurile copiilor a crescut cu 50%, a remarcat ministra.

Ala Nemerenco a precizat că sunt pregătite trei scenarii pentru reactivarea paturilor pentru pacienții cu COVID în spitale, în funcție de codul de alertă. Acum, în cod galben de alertă, sunt 1235 de paturi, dintre care 215 sunt pentru terapie intensivă. Centrul COVID de la Moldexpo, unde anterior erau internați pacienții testați pozitiv, va rămâne conservat. În mai multe spitale au fost și vor fi reactivate locuri noi pentru a face față valului de COVID-19, și doar în cazul în care nu va fi suficient, Centrul Moldexpo va interna din nou pacienți.

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică urmează să se întrunească în această săptămână, joi sau vineri, pentru a decide asupra unor restricții în condițiile noului val pandemic.

Date ale Agenției Naționale pentru Sănătate Publică arată că în prima săptămână din anul curent, 3-9 ianuarie, numărul cazurilor noi de infectare a crescut cu 78 la sută,  iar a deceselor provocate de coronavirus – cu 26 la sută. De cealaltă parte, numărul pacienților vindecați a scăzut cu 36 la sută față de săptămâna precedentă.