mamaplus

70 de școli din R. Moldova vor fi dotate cu echipament TIC

-
//
06.09.2024

70 de instituții de învățământ general din R. Moldova vor fi dotate cu echipamente TIC. Investițiile vor fi făcute din cadrul proiectului „Programul inovații digitale ale sistemului educațional din Republica Moldova”, inițiat de UNICEF în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.

mamaplus

În fiecare instituție, câte 5 săli de clasă vor fi echipate cu All-in-One Computer și panou interactiv dotat cu software, cu conținuturile educaționale în limba română. 35 din cele 70 de instituții fac parte din „Rețeaua Școlilor Model”.  

Printre criteriile care au stat la baza selecției celor 70 de școli au fost: numărul mai mare de 250 de elevi în cadrul instituției; necesitățile stringente de dotare în baza standardelor TIC aprobate de MEC; numărul de copii vulnerabili și copii cu cerințe educaționale speciale în instituția de învățământ, inclusiv copii care sunt/vor fi transportați din localități mici și/sau îndepărtate; conexiunea la rețeaua Internet în spațiile care vor fi dotate. 

Ministerul Educației și Cercetării va monitoriza întreg procesul de dotare cu echipamente ale acestor instituții, precum și de utilizare a echipamentelor în procesul de predare, delegarea personalului responsabil pentru instruirea tehnică privind utilizarea panourilor interactive.

De asemenea, școlile vor beneficia de două etape de instruire. Prima va avea loc la instalarea echipamentului, iar a doua după instalarea software-ului educațional MozaWeb.