În perioada 1 - 7 august, în peste 120 de țări ale lumii, la inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății va fi organizată Săptămâna Mondială a Alăptării.
Este sau permis să alăptezi copilul în public? Discuțiile pe această temă sunt mereu actuale în multe țări. Cu toate acestea, femeile se mai confruntă încă cu priviri asupritoare sau nemulțumire din partea celor din jur, dacă își alăptează copilul în public.
Alexandru: De fapt, mi se pare ciudat să răspund la o astfel de întrebare: "are voie o mama să își alăpteze copilul, dacă acestuia îi este foame?" Oare ar putea exista mai multe variante de răspuns? Dacă unui copil i se face foame, la domiciliu sau într-un loc public, ori de câte ori s-ar întâmpla, el are dreptul să fie hrănit. Mă întreb de ce oamenii nu sunt deranjați de fumătorii în locuri publice, sau de înjurăturile adolescenților, sau de faptul că vedetele de 17 ani își dezgolesc tot ce pot, sau mai bine zis dezgolesc tot ce nu se poate de dezgolit? Și cine poate condamna o mamă care alăptează? Absurd. Ce poate fi de condamnat aici? Dezaprobarea altora? Dacă vom ține cont în permanență de toate remarcile oamenilor inadecvați, ar trebui să nu mai ieșim din casă deloc. Deci soluția este sau de a-i ignora pe cei care condamnă mama care alăptează, sau mama respectivă să le dea un răspuns bine argumentat ca să le taie dorința de a mai face astfel de observații.
Dar legislația RM permite alăptarea în public?
Desigur că permite. Legislația Republicii Moldova nu interzice alăptarea în locuri publice.
Asigurarea drepturilor copiilor este o problemă globală a timpului în care trăim, o problemă de abordarea căreia este interesată întreaga comunitate mondială.
Protecția de către stat și de către societate a copiilor, a familiei și a maternității este o preocupare politică, socială și economică de primă importanță a Republicii Moldova. Protecția privind drepturile copilului este, trecută de asemenea și în Convenția cu privire la Drepturile Copilului adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, la 20 noiembrie 1989.
Republica Moldova a ratificat Convenția cu privire la Drepturile Copilului la 12 decembrie 1990.
De atunci, în temeiul Convenției, guvernul nostru trebuie să asigure respectarea tuturor drepturilor fiecărui copil, fără nicio excepție. Pentru a asigura aplicarea în practică a Convenției, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în 1994, Legea cu privire la drepturile copilului.
O contradicție în societatea noastră se atestă în raport cu alăptarea: pe de o parte, guvernul optează în favoarea alăptării, iar de cealaltă parte societate nu acceptă „să vadă” mamele care alăptează.
Este neplăcut, desigur, deoarece în loc ca societatea noastră să susțină, să înțeleagă și să sprijine femeile care alăptează, alege să le privească "decolteul", mai ales că, potrivit aceluiași studiu, aproximativ jumătate din femei și așa simt o stare de discomfort atunci când trebuie să alăpteze în prezența străinilor. Situația poate fi agravată de plânsetele și strigătele copilului, care se poate manifesta astfel din diverse motive. Acest lucru este chiar mai „deranjant” pentru public, care întotdeauna privește dezaprobatoar la o mamă a cărei copil plânge, de parcă acesta nu ar fi cel mai natural mod de comunicare a copiilor mici. Atmosfera tensionată face mamele care alăptează și mai timide, mai nervoase și chiar le poate face să amâne procesul.
Dar dacă mamei i se interzice, și i se cere să părăsească un local, cum ar fi un restaurant de exemplu?
În cazul restaurantelor, este vorba despre altceva. În primul rând foarte puține mame care alăptează merg la un restaurant. Dar dacă vorbim despre restaurant sau cafenele, astfel de instituții tind să aibă un loc în care mama și copilul pot rămânea singuri. Eu cunosc personal, și am văzut o femeie care a folosit un astfel de loc într-una din cafenele din capitală pentru a-și hrăni copilul. Aș spune că cei care au văzut situația au zâmbit chiar, deoarece copilul în timpul mesei, scotea zgomote amuzante!)))
Ca urmare a stereotipurilor predominante în conștiința publică, sânul feminin este perceput doar ca un obiect sexual, de aceea mamele care alăptează sunt sfătuite să se "acopere". Această senzație falsă de rușine ne induce în eroare, deoarece această "indiscreție" a mamei care alăptează nu este cauzată de dorința ei să se dezgolească, ci de o nevoie urgentă de a-și hrăni copilul. Curioșiilor, iată cui într-adevăr ar trebui să le fie rușine.
Legislația prevedea aranjarea camerelor pentru alăptare? Sau acest lucru este lăsat la discreția patronului restaurantului, cafenelei, centrului comercial?
Nu se prevede acest lucru într-un context strict.
Rămâne încă să visăm la mese pliante pentru schimbarea scutecelor în cafenele și muzee, rampe pentru cărucioare și aspect acceptabil a toaletelor publice. Ce se poate face pentru a remedia situația? Chiar și fără a fi deputat în parlament, puteți:
- Să organizați în cadrul magazinului, cafenelei, frizeriei: "Bun venit, mamelor care alăptează!". În ciuda faptului că societatea sfătuie o mama care alaptează "să se acopere", fiecare dintre cei care vor pune mâna pe mânerul ușii, vor afla despre alăptarea în locurile publice iar între timp, ne vom obișnui cu toții cu această practică.
- Să folosiți pe mașina (bicicletele, căruciorarele, poze pe rețelele sociale, la locul de muncă) un autocolant cu mesajul "Fiecare copil are dreptul să fie alăptat!"
- Să fie înlocuite imaginile cu copii cu sticluțe și suzete cu imagini care întruchipează copiii în timp ce sunt alăptați ori de câte ori este posibil: la domiciliu și la locul de muncă. Și multe alte lucruri ingenioase pot fi aplicate.
De ce s-a produs această schimbare de concepte? Puțini cunosc despre faptul că această atitudine față de sânii feminini se formează la viitorii bărbați încă din fragedă copilărie, în timpul alăptarii. Alăptarea este primară și sexualitate este socială și secundară. Societatea de consum impune noi priorități ale acestor concepte, deoarece aceasta îi servește intereselor sale comerciale. Tehnologiule de promovare a produselor pentru bărbați (precum și mai multe produse pentru femei), se axează pe "nevoile bărbaților", iar sânii femeilor au devenit o "momeală" publicitară destul de profitabilă.
Și acum vreau să va întreb: ce venituri poți scoate din laptele matern? Dacă nu luăm în considerare sănătatea și fericirea fiecărui copil în parte? Acest copil concret, din păcate, provoacă puțin interes pentru public și industria de consum (cu excepția pieței relativ mici de produse pentru mamele care alăptează). Dreptul copilului la alăptare este apărat doar de mama sa, deși și activitatea crescândă a taților în acest sens, este încurajatoare.
Unde se poate de depus o plângere cu privire la interzicerea alăptării din partea unei instituții sau a unei persoane?
Definirea drepturilor copilului rezultă în mod logic din ideile de bază ale Declarației Universale a Drepturilor Omului. Drepturile copilului sunt un set de drepturi și libertăți la care fiecare copil are dreptul.
Nu vă asteptați să fiți înțeleși, încercând să explicați unor astfel de oameni că un copil nu poate "răbda", sau nu puteți merge acasă sau la policlinică, că alimentarea cu biberonul este periculoasă pentru bebeluș, că o zi la aer liber face foarte bine atât mamei cât și copilului. Este puțin probabil ca va schimba situația chiar și o referire la recomandările Organizației Mondiale a Sănătății de Aplicare a copilului la sân la cerere, iar pentru confortul psihologic, de până la patru ori pe oră.
Nu are nici sens să vorbiți despre faptul că nu există nimic "decent" și mai frumos decât O mamă și un copil - tema principala a pictorilor din toate timpurile.
În cazul în care mamei I se interzice alăptarea într-o instituție ar fi bine să ne amintim despre cele patru principii ale Convenției cu privire la Drepturile Copilului, după cum urmează:
1. Principiul nediscriminării. Orice copil, fără excepție, are aceleași drepturi, indiferent de rasă sau religie, situație financiară, opinii și declarații, sau din ce familie provine. (Articolul 2)
2. Principiul interesului superior al copilului. Luând decizii care afectează fiecare copil, toate instituțiile și organizațiile, toți adulții care lucrează cu copiii și familiile lor ar trebui, în primul rând, să delimiteze ceea ce este mai bine pentru copil și să ofere fiecărui copil o protecție și îngrijire specială. (Articolul 3)
3. Principiul supraviețuirii și dezvoltării. Fiecare copil are dreptul inerent la viață. Guvernul ar trebui să asigure fiecărui copil supraviețuirea și sănătatea. Articolul 8 Articolul 2 Articolul 12 Articolul 6, și dezvoltarea: fizică, emoțională, mentală, socială și culturală. (Articolul 6)
4. Principiul respectării opiniilor copilului. Fiecare copil are dreptul de a participa și de a-și exprima opinia, atunci când adulții iau decizii importante din viața sa. Opinia fiecărui copil trebuie să fie auzită și luată în considerare cu toată seriozitatea în familie, la școală, cu prietenii, unde își petrece timpul liber sau în orice alt mediu și situație. Fiecare copil poate participa la diferite activități, pentru care el simte că este pregătit și pentru care are competențele necesare. Nimeni nu poate obliga un copil să facă ceva împotriva voinței lui, de exemplu, să joace un rol într-un spectacol, să recite o poezie pe scenă în fața unui public, sau să efectueze alte sarcini sau funcții la dorința colegilor sau adulților (părinților, profesorilor). (Articolul 12).
Protejarea drepturilor copilului este asigurată de către autoritățile competente, și instituțiile de aplicare a legii.
În caz de încălcare a legii apelați la 902. Scrie-ți o plângere pentru încălcarea drepturilor dumneavoastră și a copilului.
Vă recomand să vă adresați Consiliului privind prevenirea și eliminarea discriminării și egalității. Hotline 0-8003-3388.
Pe baza deciziei Consiliului, puteți merge în instanța de judecată.
Alăptarea este pentru femei un proces normal, așa cum e și normal să își iubească copii. Putem trece dincolo de simpla percepția a sânului, pentru a vedea, a înțelege și de a evalua funcția sa principală și anume cea de a reda mamei și copilului, cele două părți care până nu demult erau un întreg, sentimentul de fericire absolută.
Retrageți-vă încetișor fără să-i deranjați – sub ochii voștri se întâmplă un miracol.
Interviu realizat de Cristina Scripnic