Majoritatea tipurilor de ecografie presupun consumul de apă ca pregătire prealabilă. Află în continuare care este explicația pentru acest lucru, precum și ce alte informații trebuie să știi despre fiecare tip în parte.
Informații despre ecografia abdominală:
Ecografia abdominală folosește unde de frecvență ridicată pentru a capta imagini și videoclipuri din interiorul corpului. Această procedură îl ajută pe medic să vadă organele și structurile din interiorul abdomenului. O ecografie este sigură și lipsita de durere și extrem de des utilizată, conform unui studiu realizat la nivelul SUA, gradul său de utilizare crescând cu 4% în fiecare an din 1996 până în 2010.
Imaginile ecografice sunt captate în timp real și pot să arate structura și mișcarea organelor interne, precum și fluxul sanguin prin vasele de sânge. Acest test imagistic este cel mai adesea folosit pentru vizualizarea și examinarea fătului la gravide, dar poate avea și alte utilizări clinice.
Pregătire pentru ecografie – de ce trebuie să bei apă:
Trebuie să discuți cu medicul în prealabil și să îl întrebi dacă poți continua să mănânci, să bei sau să îți iei medicamentele ca în mod normal. De obicei se recomandă să nu consumi niciun aliment timp de 8-12 ore înainte de ecografie deoarece mâncarea nedigerată din stomac și urina din vezica urinară pot bloca ultrasunetele, îngreunând sarcina tehnicianului de a obține o imagine clară (este redusă cantitatea de gaze din abdomen care obstrucționează organele abdominale; mâncatul determină o reacție la nivelul sistemului digestiv – vezica biliară se contractă și împiedică specialistul să observe anomalii precum calculi biliari). Există câteva excepții de la abținerea din consumul de alimente dacă ecografia este pentru vezica biliară, ficat, pancreas sau splină. În aceste situații ți se va recomanda o masă fără grăsimi în seara de dinainte de test și să începi să renunți la mâncare după cină.
Tipul de ecografie va determina dacă trebuie să bei apă înainte. Dacă este vorba despre o ecografie abdominală, nu este necesar aportul de apă. O ecografie pelviană presupune cel puțin 1.1 litri cu o oră înainte de ora programării; vezica urinară plină servește drept fereastră pentru vizualizarea organelor pelviene (uter, ovare sau prostată). Este dificilă vizualizarea lor fără o vezică urinară plină. Poți merge la toaletă dacă simți nevoia să urinezi, atâta timp cât continui să bei apă. Dacă nu ai vezica plină când ajungi la cabinetul medical, ți se va cere să bei apă acolo.
Iată în continuare și explicații detaliate cu privire la pregătirea pe care o implică fiecare tip de ecografie în parte:
Ecografia abdominală – nu trebuie să mănânci, să bei, să fumezi sau să mesteci gumă cu 6 ore înainte de examinare.
Ecografia pelviană – nu trebuie să mănânci, să bei, să fumezi, să mesteci gumă cu 6 ore înainte de examinare. Cu o oră înainte trebuie să îți golești vezica și apoi să bei 1 litru de apă. O vezică plină este necesară pentru această examinare. Nu îți goli vezica până la finalizarea examinării.
Ecografie pelviană/transvaginală – cu 1 oră înainte de examinare, golește-ți vezica urinară și consumă 1 litru de apă. O vezică plină este necesară pentru această examinare. Nu goli vezica până când ecografia nu este finalizată.
Ecografii obstetricale – cu 1 oră înainte de examinare, golește-ți vezica și consumă 1 litru de apă. După 28 de săptămâni de sarcină trebuie să bei 470 ml de apă. O vezică plină este necesară pentru această examinare. Nu îți goli vezica până când ecografia nu s-a încheiat.
Infuzie salină (histerosalpingografia) sau permeabilitate tubară (sonohisterosalpingografie, teste de infertilitate). Pacienta trebuie să fi efectuat o ecografie pelviană în ultimele 6 luni și să ofere un raport de examinare pelvină. Nu necesită pregătire, însă este necesar să ajungi cu 15 minute mai devreme deoarece ți se va cere să golești vezica urinară. Această examinare poate fi efectuată în zilele 5-8 ale ciclului menstrual; nu trebuie să ai menstruație. Este indicată administrarea unui analgezic în prealabil.
Ecografie pentru monitorizarea foliculară. Cu 1 oră înainte de examinare, golește-ți vezica și consuma 1 litru de apă. Este necesar să ai o vezică urinară plină pentru această examinare.
Ecografie transrectală. Introdu un supozitor cu glicerină cu 2 ore înainte de examinare. Trebuie golite intestinele cu 1.5 ore în prealabil. Golește vezica urinară și consumă 1 litru de apă cu 1 oră înainte de examinare. Este necesară o vezică plină pentru această examinare, nu goli vezica înainte de finalizarea procedurii.
Ecografie vasculară. Nu este necesară nicio pregătire prealabilă, renunță să fumezi cu 1 oră înainte de examinare.
Ecografie de tiroidă/gât. Nu este necesară nicio pregătire prealabilă, renunță să fumezi cu 1 oră înainte de examinare.
Ecografie pentru noduli și protuberanțe ale pielii. Nu este necesară nicio pregătire prealabilă, însă este indicat să renunți să fumezi cu 1 oră înainte de examinare.
Ecografie musculoscheletală. Nu este necesară nicio pregătire prealabilă, renunță să fumezi în prealabil.
De subliniat faptul că în cazul ecografiilor de sarcină, se efectuează folosind în principal ecograf transabdominal (scanare prin abdomenul matern). Se obțin de obicei imagini mai bune în timpul ecografiei transabdominale dacă vezica este parțial plină, așa că ți se va cere să golești vezica cu o oră înainte de consultație, să bei 2 pahare de apă și să încerci să nu golești din nou vezica. O vezică plină mișcă intestinele din pelvis în abdomen, ajutând vizualizarea sarcinii, a uterului și a cervixului. Vezica nu trebuie să fie atât de plină încât să te doară; dacă se întâmplă acest lucru trebuie să golești o mică cantitate pentru a te simți confortabil. Uneori se impune o ecografie transvaginală, în special în primul trimestru de sarcină. Se poate vizualiza mai bine bebelușul, poziția placentei sau lungimea cervixului. Ecografia transvaginală în orice stadiu al sarcinii este sigură și nu îți va face rău nici ție, nici bebelușului. Este indicat să apelezi la un medic specializat pe ecografii de sarcină.
Reține că dacă resimți durere la nivelul abdomenului, poți simți un ușor disconfort în timpul ecografiei. Transmite specialistului dacă durerea devine gravă. Există câțiva factori care pot influența rezultatul unei ecografii, inclusiv: obezitatea gravă, alimentele din interiorul stomacului, resturile de bariu de la o procedură recentă (un lichid pe care îl înghiți pentru anumite teste care ajută medicul să îți vizualizeze stomacul și tractul gastrointestinal), gazele intestinale excesive.