Pentru mulți copii sezonul rece este și sezonul virozelor! Cu toții știm că cei mici sunt vulnerabili în fața răcelilor și a infecțiilor infecțiilor respiratorii, în special în perioada rece, deoarece nu au un sistem imunitar bine dezvoltat. Este necesar să reacționăm prompt și să inițiem un tratament Odată ce copilul s-a îmbolnăvit. Ei bine, micuțul s-a însănătoșit, dar apare întrebarea când poate merge din nou la grădiniță sau școală.
Prin urmare, în primul rând, părinții trebuie să afle exact de ce boală suferă copilul: este vorba despre viroză sau despre o infecție respiratorie mai gravă. În cazul unei problemă respiratorii acute la copii, medicii spun că sistemul respirator are nevoie de cel puțin două săptămâni pentru ca mucoasa să se regenereze și să revină la starea inițială.
”De aceea, chiar dacă la a treia zi, copilașul s-a făcut bine, nu mai are febră, mai are câte o tuse din când în când, dar oricum este bine, noi recomandăm să stea acasă și să nu fie dus la grădiniță pentru că orice alt copil, care va strănuta în direcția lui, îl va reinfecta cu un virus sau, și mai grav, o bacterie. De data aceasta, evoluția bolii va fi foarte-foarte complicată, doar din motivul că cel mic nu a reușit să se restabilească de la infecția precedentă”, a declarat medicul pediatru, Oxana Turcu.
Cu toate acestea, părinții trebuie să aibă răbdare și să nu intre în panică la orice răceală, în aceste situații copiii își întăresc imunitatea. Totodată, infecțiile respiratorii, care au creat complicații sau pneumonie, necesită o perioadă de reabilitare mai lungă. Copilul trebuie izolat, astfel încât să nu intre în contact cu alți semeni.
”În cazul pneumoniei poate fi și până la o lună, pentru că deja căile respiratorii inferioare (alveolele, structura plămânului) își revin un pic mai greu și au nevoie de 3 săptămâni - o lună ca să se recupereze”, a adăugat specialistul.
Virozele sunt bolile infecțioase ale căilor respiratorii superioare și sunt contagioase. Acestea reprezintă o patologie frecventă în cadrul bolilor copilului, având un potențial grav, amenințând uneori chiar viața micuților. Ele sunt produse de virusuri, peste 200 la număr, și trebuie diferențiate atent de infecțiile respiratorii produse de microbi. Simptomatologia virozelor respiratorii este complexă. Inițial, copilul prezintă câteva zile semne de rinită, nas înfundat, respirație dificilă, scurgeri ale mucoasei nazale.
Ulterior, se instalează simptome precum tuse, respirații șuierate și mai frecvente decât ritmul normal de 12 respirații pe minut, puls accelerat, scăderea poftei de mâncare, iritabilitate din cauza respirației dificile. Brusc, apare febra, care atinge valori cuprinse între 38.3 °C și 38.9 °C.
În majoritatea cazurilor, virozele sunt ușoare și durează 3 – 7 zile, deși unele persoane pot avea simptome (tuse, strănut, nas înfundat) chiar și până la două săptămâni. Unele virusuri respiratorii pot deprima sistemul imunitar sau pot leza tractul respirator, facilitând apariția unei noi infecții virale sau infecții bacteriene. În consecință, apar complicații de tipul: sinuzită, otită, bronșită acută, pneumonie și tuse convulsivă.
Potrivit statisticilor, un adult poate răci de 2 – 3 ori într-un an, iar un copil de 6 – 12 ori. Dintre cele peste 200 de virusuri cunoscute, ce pot determina apariția răcelii, rinovirusurile sunt cel mai des întâlnite.
Sursa: Mamaplus.MD