mamaplus

Olga și Alexandru Manciu s-au reîntâlnit după 2 luni de despărțire: ‘Nu divorțăm!’

0
//
21.01.2020

Dacă cineva a zis vreodată că distanța poate intensifica și mai mult fiorii dragostei, atunci a avut dreptate. Este și cazul veșnic îndrăgostiților Olga și Alexandru Manciu care s-au reîntâlnit după 2 luni de distanță, nervi, gânduri și așteptări.

Olga a aterizat cu bine pe aeroportul din Londra, deși a avut parte de câteva peripeții pe drum și a sesizat că între timp a scăpat de niște fobii mai vechi. Ea a promis că va reveni în curând cu detalii interesante la acest subiect.

”Distanța înseamnă atât de puțin când cineva însemnă atât de mult. Nu pot să cred, am senzații ciudate, dar cred că în decurs de câteva zile îmi revin. Noi suntem împreună, totul este bine, zborul a fost perfect.”, spune Olga într-un video postat pe Instagram.

”Și noi nu divorțăm!”, a mai adăugat Alexandru.

Până la urmă, fericirea se citește în ochii lor, iar acest fapt pune punct tuturor speculațiilor răutăcioase de pe rețelele sociale.

mamaplus