mamaplus

Cutia Curajului a ajuns și la micuții pacienți ai Spitalului Republican Emilian Coțaga

0
//
31.07.2019

Şase cutii, cu peste 200 de jucării şi cărţi au fost instalate, ieri, în două săli de proceduri, pentru ca micii pacienţi să poată depăşi mai uşor frica şi durerea din timpul procedurilor medicale. Iniţiativa aparţine unei organizaţii non-guvernamentale, care şi-a propus să doneze jucării pentru fiecare spital din Capitală, după ce o cutie a curajului a fost instalată, anterior, la Institutul Oncologic.

mamaplus

Cutia curajului este o boxă cu daruri, destinate copiilor care sunt supuşi unui tratament medical. După ce şi-au ales câte o jucărie, se pare că micii pacienţi au uitat de frică. Mare le-a fost mirarea părinţilor când copiii lor au mers benevol la proceduri.

"Este o idee destul de bună, pentru a sprijini aceşti copilași într-un minut când aceştia sunt stresaţi, au emoţii negative şi durere. Şi atunci ca o recompensă este o idee foarte bună", a afirmat şeful Secţiei pediatrie și reanimare, Ala Jivalcovschi.

Voluntarii promit să aducă cutia curajului şi în alte instituţiii medicale. "Următorul pe listă care ne aşteaptă mult este Institutul Mamei şi Copilului, secţia Nefrologie, acolo copiilor li se fac proceduri foarte complicate. Atunci când copilul va putea primi pentru curajul său, că a trecut demn prin această procedură, o jucărie. Atunci lui îi va fi mai uşor să înfrunte această perioadă grea", a comunicat organizatorul, Alexandra Garabajiu.

Anual, la Spitalul Republican pentru Copii Emilian Coţaga sunt internaţi peste 7.000 de copiii.

Sursa: canal3.md