De obicei, la vederea tortului, oaspeţii pun una şi aceeaşi întrebare: „L-aţi făcut la comandă?”. Sentimentul de mândrie, care vă cuprinde atunci când răspundeţi la această întrebare, creşte cu fiecare sărbătoare. Şi asta, deoarece acest tort se potriveşte perfect pentru orice ocazie, de la sărbătorile pentru pici până la nunţile pompoase, şi poate fi pregătit în orice anotimp. Vara ornamentul de pe aripi poate fi făcut din fructe proaspete, iar iarna sunt perfecte cele conservate.
INGREDIENTE
Pentru partea de sus:
- 3 albuşuri
- 2,5 linguriţe de gelatină
- câteva bobiţe de struguri
- 2 prune
- 1 pară
- 1 kiwi
- 2 mandarine
- caise conservate
- sucul a jumătate de lămâie
Pentru bază:
- 1,5 pahare de lapte
- 1/2 pahare de ulei
- 4 ouă
- 2 pahare de zahăr tos
- 1 linguriţă de zahăr vanilat
- 2,5 pahare de făină
- 4 linguriţe de praf de copt
- 1/2 linguriţe de sare
MOD DE PREPARARE
- Pentru baza tortului, amestecaţi în tigaia pentru sote laptele şi uleiul, aduceţi până la fierbere. Luaţi de pe foc şi lăsaţi compoziţia să se răcească. Bateţi ouăle cu zahărul vanilat. Continuând să bateţi, adăugaţi câte puţin zahărul tos, până când compoziţia va deveni galbenă-deschis.
- Cerneţi făina şi sarea. Adăugaţi jumătate din cantitatea totală de făină şi de lapte în compoziţia de ouă şi amestecaţi cu atenţie. Adăugaţi praful de copt, restul de făină şi de lapte. Omogenizaţi foarte bine, ca să nu rămână cocoloaşe. Veţi obţine o masă moale şi pufoasă.
- Luaţi o tavă adâncă, de formă dreptunghiulară, şi acoperiţi-o cu o foaie de pergament umezită cu apă. Turnaţi aluatul de blat şi lăsaţi în cuptorul încălzit până la 180 °С pentru 30 de minute. Când se răceşte, puneţi blatul pe un fund de tocat.
- Tăiaţi blatul astfel încât să obţineţi un pătrat. Partea îngustă rămasă o vom folosi pentru confecţionarea „corpului” fluturaşului. Tăiaţi pe diagonală bucata de formă pătrată, pentru a obţine două triunghiuri de aceeaşi mărime. Tăiaţi unghiul drept, astfel încât să obţineţi un triunghi cu latura de 4 cm. În acest loc „aripile” fluturelui se vor îmbina cu „corpul”. Decupaţi latura opusă a „aripilor” sub formă de triunghiuri micuţe. Aranjaţi tortul în forma unui fluturaş.
- Bateţi albuşurile până obţineţi o spumă densă. Continuând să bateţi, adăugaţi treptat zahărul. Înmuiaţi gelatina în ½ pahare de zahăr timp de 20 min. După ce gelatina s-a umflat, încălziţi-o, amestecând încontinuu. Nu lăsaţi să fiarbă. Păstraţi pentru mai târziu 2 linguri de gelatină. Turnaţi restul de gelatină în compoziţia de albuşuri, amestecaţi. Ungeţi tortul cu crema obţinută şi puneţi la frigider pentru 1 oră.
- Curăţaţi fructele, tăiaţi-le felii subţiri, iar perele stropiţi-le cu suc de lămâie. Aranjaţi fructele pe tort, imitând desenul de pe aripile fluturaşilor. Din 2 bobiţe de struguri confecţionaţi ochii, iar din fâşii subţire de fruct faceţi antenele. Acoperiţi suprafaţa de sus a tortului cu gelatina rămasă, folosind o perie, şi lăsaţi la frigider pentru cel puţin 1 oră înainte de servire.
Sfaturi pentru gospodine
Pentru ca blatul să se desprindă uşor de pe fundul formei de copt, aşezaţi tava pe o cârpă umedă, acoperiţi-o cu un prosop uscat şi aşteptaţi 15-20 minute. Pentru ca fructele să reziste mai bine, stratul superior de gelatină poate fi mai concentrat, dar nu exageraţi, altfel va avea gust şi aspect de cauciuc.