Piept de rață cu portocală și miere

Piept de rață cu portocală și miere

-
//
17.09.2018

Tu ce gătești astăzi la cină? Îți propunem o rețetă delicioasă, sățioasă, pe care vei dori s-o prepare iar și iar.

Piept de rață cu portocală și miere

Ingrediente:

Numărul de porții: 2

  • 1 piept de rață
  • 1 portocală
  • 4 cepe eșalote
  • O linguriță de miere
  • 2 frunze de dafin
  • Ulei de măsline
  • Sare
  • Piper

Mod de preparare:

Ia portocala și, cu un curățător de legume, taie câteva fâșii din coajă. Dacă prinzi și partea albă din interior, încearcă s-o îndepărtezi, fiindcă e amară. Pentru asta, folosește un cuțit care taie bine, ca să nu te chinui. Taie acum fâșiile în bastonașe foarte subțiri, julienne.

Taie portocala pe jumătate și stoarce-i sucul, pe care o să-l folosești apoi la prepararea sosului.

Ocupă-te de carne acum: taie pielița în exces de pe marginile pieptului de rață, ca să-i dai o formă frumoasă și ca să scapi de surplusul de grăsime. Apoi fă câteva incizii superficiale pe suprafața cu pieliță, tot pentru ca grăsimea să se scurgă, iar rața să nu „înoate” în ea.

Curăță cepele eșalote și taie-le în două. Ideal ar fi să își păstreze forma inițială, dar e posibil și să se desfacă în timpul preparării, ceea ce însă nu e o tragedie. Gustul rămâne același. Pune apă la fiert într-un ibric sau într-o crăticioară. Adaugă cepele și lasă-le cam 5 minute să fiarbă. În felul acesta, își vor pierde puțin din iuțeală, vor fi mai ușor de digerat și vor avea un gust mai delicat.

Încinge puțin ulei într-o tigaie în care vei pune pieptul de rață, mai întâi cu grăsimea în jos. Condimentează cu sare și piper și lasă la foc măricel cam 5 minute. Apoi întoarce pieptul pe partea cealaltă, pentru alte 5 minute.

Dă focul mai mic și adaugă acum frunzele de dafin, coaja de portocală și cepele fierte. Lasă la foc mic circa 10-15 minute. La fiecare 5 minute întoarce rața, ca să se perpelească uniform. Când timpul s-a scurs, scoate carnea separat, pe o farfurie, și toarnă în tigaie mierea, sucul de la portocală și puțin ulei de măsline.

Amestecă și lasă în jur de 5 minute să se întrepătrundă gusturile și să se îngroașe puțin sosul.

Pune iar pieptul de rață în tigaie și tăvălește-l bine prin sosul îngroșat, dar nu mai mult de 2-3 minute. Altfel, carnea se gătește prea tare. Acum, că e gata, pune-l pe un tăietor și taie-l felii pe diagonală. Înainte de a-l servi, lasă-l puțin pe tăietor, ca să se mai scurgă de lichidele din interior. Adaugă în farfuria în care îl vei servi și niște sos, cu tot cu ceapă, și cojile de portocală.

Sursa: petitchef.ro