Această rețetă în stil marocan va fi, cu siguranță, pe placul tuturor iubitorilor de mâncare picantă. În plus, nu este nevoie să pregătiți o garnitură separată: pentru acest sos gustos sunt suficiente turtițe coapte.
MOD DE PREPARARE
1. Tăiați carnea și dați-o de două ori prin mașina de tocat carne. Tăiați coriandrul și adăugați jumătate în carnea tocată. Curățați și tocați mărunt ceapa. Adăugați la carne ceapa, 1 linguriță de sare și jumătate din cantitatea de mirodenii. Amestecați bine.
2. Cu mâinile ude formați chifteluțe de mărimea unei nuci, aranjați-le pe o tavă așternută cu foaie de pergament și dați la frigider pentru 20 de minute.
3. Puneți roșiile într-un bol, turnați apă clocotindă și lăsați 2 minute. Clătiți cu apă rece și curățați-le de pieliță. Tăiați roșiile cubulețe nu prea mari.
4. Încălziți ulei de măsline într-o tigaie mare, la foc mediu. Adăugați roșia, pasta de roșii, restul de coriandru tocat, harissa și condimentele. Sărați, pipărați și turnați 1 pahar de apă. Aduceți la fierbere și gătiți până sosul se îngroașă puțin.
5. Adăugați în tigaie chifteluțele, acoperiți cu un capac și gătiți 10 minute.
6. Cu o spatulă, faceți loc între chifteluțe și spargeți un ou. Repetați cu celelalte ouă. Reduceți focul până la minimum și continuați să gătiți aproximativ 10 minute, până ouăle sunt gata. Presărați cu coriandru și serviți imediat, cu pită sau lavash.