Familia – este cel mai confortabil și cald loc de pe Pământ. Și aici te simți cu adevărat fericit!
Astăzi veți cunoaște încă un cuplu familial, interesant și foarte frumos – Ivan Zderciuc și Ala Botnari. Deja de 1 an și 5 luni ei Îl educă pe fiul lor, Alexei. Despre caractere, bărbăția din fragedă copilărie și pisoiul Rîjik, care risca să rămână fără blană, pentru Mamaplus.MD a povestit Ala.
În rubrica noastră ” Family Portrait”, erorii împărtășesc poveștile lor de dragoste și a familiei. Povestiți-ne istoria dvs!
Totul este banal de simplu! Am făcut cunoștință în cercul unei familii, timp de câțiva ani am rămas doar prieteni, iar ulterior Ivan m-a invitat la cinema. Așa totul și a început! Astfel încât, uneori fericirea poate fi chiar în fața noastră, iar noi nu o observăm.
Apariția copilului – este un moment special. Vă amintiți primele impresii de la prima întâlnire cu bebelușul nou-născut?
Este imposibil să uiți aceste clipe! Primul gând a fost: cum de a încăput în burtă??? Mai mult, țin minte cum m-am mirat de părul lung al feciorașului. La drept vorbind, chiar de la naștere și până pe la vreo patru luni eu nicidecum nu puteam să cred că el este al meu.
Ala, bărbatul trebuie să construiască o casă, să sădească un arbore, să crească un fiu. Ce trebuie, în opinia dvs. să facă o femeie?
Femeia trebuie să facă casa confortabilă, să ude cu regularitate arborele și să crească fiul! Însă cel mai important – trebuie să fie acea femeie, de dragul căreia, bărbatul va vrea să facă totul.
Aveți cerințe anumite reciproce în rolul de părinte?
Deocamdată avem o singură regulă importantă, pe care nimeni nu are voie să o încalce: dacă tata a zis nu, înseamnă, că și mama va spune nu, și nu invers. Adică, un polițist bun și rău în familia noastră nu există.
Îl dezmierdați pe Alex?
Nu Îl dezmierdăm, însă Îl iubim la nebunie, și uneori el profită de acest lucru! Dacă e să vorbim despre unele restricții, atunci, din moment ce este mic, toate interdicțiile țin de cele care ar putea să-i provoace un rău.
Cum să educi în băiețel bărbăția și la ce vârstă trebuie să începi?
Copilul trebuie educat începând chiar de la naștere, el nu trebuie subestimat. Iar toate calitățile personale, inclusiv și bărbăția se educă în primul rând prin propriul exemplu. Probabil, sarcina noastră este de a oferi fiului posibilitatea de a lua decizii desinestătător și să caute soluții pentru situațiile dificile de viață. De exemplu, atunci când copilul cade, dacă nu s-a lovit tare, noi nu ne grăbim s-l ajutăm să se ridice, el se ridică singur. Ne străduim să nu dezvoltăm reflexul, precum că este suficient să plângă, pentru ca părinții să-i ofere ajutor.
Pe lângă fecior, în casa dvs. trăiește un pisoi, care a apărut în familia dvs. mai devreme decât copilul. V-ați făcut griji, că ei doi nu se vor înțelege și va trebui să vă despărțiți de animalul de companie?
Mi-am făcut mai multe griji în privința alergiei, decât privitor la subiectul relațiilor reciproce. Noi însă, ne-am spus din start, că dacă copilul va fi alergic, pisoiul va trebui tuns chel și astfel să rezolvăm problema. Animalele de companie – sunt ca copiii, și îi implor pe toți proprietarii de animale să nu le de-a pe mâini străine dacă în familia lor apar copii. Animalul nu este doar un bun prieten pentru bebeluș, ba chiar și un instrument de educație! Sper foarte mult, că în timpul apropiat, soțul va fi de acord să luăm și un câine!
Din patru membri ai familiei – trei sunt Scorpioni (după zodie). Dvs Ala, fiul Alexei și pisoiul Rîjik – aveți proprietăți comune ale caracterului?
Da, desigur! Avem caractere explozive, noi încă ne evidențiem prin încăpățânare și suntem foarte supărați, atunci când suntem flamânzi și suntem treziți din somn – în linii generale, este un mix enorm de emoții! Odată i-am spus soțului, că nouă ne va fi foarte dificil, deoarece avem un bebeluș cu caracter, la care mi-a răspuns, că doar mie îmi va fi greu, asta pentru că el deja s-a obișnuit cu caracterul meu, iar eu abia voi afla , cum e să trăiești cu mine!
Cum credeți, de ce este nevoie pentru o adevărată fericire familială?
Familia – este alcătuită din doi oameni maturi, absolut diferiți, care gândesc diferit, percep lumea în mod diferit, cu cerințele și dorințele sale, două personalități, care sunt unite de o singură dorință de a fi împreună. Și asta e tot – dorința există sa nu. Dacă vorbim despre componentele acestei fericiri, atunci formula ar fi următoarea: capacitatea de se auzi reciproc și a ajunge la un compromis+posibiltatea de a oferi timp unul pentru altul și să nu uiți de sine+să ai libertatea în gânduri și acțiuni+relații sexuate regulate+bunăstare financiară=fericire familială. Dar cel mai bine, vă voi oferi un răspuns la întrebarea respectivă peste vreo 20 de ani de căsnicie!