Vreme răcoroasă și lapoviță slabă. Așa va fi vremea pe 7 ianuarie, când creștinii ortodocși sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi. Potrivit meteorologilor, maximele diurne vor ajunge până la 1 grad, iar minimele nocturne până la -2 grade Celsius.
În nordul țării, termometrele vor arăta -2 grade pe parcursul zilei și până la -3 grade Celsius pe timpul nopții. În această zi, locuitorii vor avea parte de cer noros, fără precipitații, transmite tv8.md.
La Sud, maximele diurne, dar și minimele nocturne vor ajunge până la 1 grad Celsius. Totodată, se așteaptă lapoviță slabă.
În Centru, termometrele vor indica ziua și noaptea până la 0 grade. De asemenea, va fi și lapoviță.
La Chișinău, temperaturile maxime vor ajunge la aproximativ 0 grade, iar minimele vor coborî la fel până la 0 grade. Cetățenii vor avea parte și de lapoviță slabă.